Cum au numit-o jurnaliștii din San Marino pe FCSB înaintea meciului cu Virtus

Cum au numit-o jurnaliștii din San Marino pe FCSB înaintea meciului cu Virtus Liga Campionilor

FCSB - Virtus e marți seară de la ora 20:30, în direct pe VOYO.

Roș-albaștrii vin după un 7-1 în prima manșă a primului tur preliminar din UEFA Champions League. Returul va fi floare la ureche pentru formația dirijată de Elias Charalambous, care o va întâlni pe Maccabi Tel Aviv în al doilea tur.

Cum au numit-o jurnaliștii din San Marino pe FCSB înaintea meciului cu Virtus

Jurnaliștii din San Marino au numit-o pe FCSB ”Steaua București” și au evidențiat că gruparea roș-albastră e un adversar superior celor de la Virtus din toate punctele de vedere.

”Prima dată în Europa, primul gol, primul meci în deplasare. Romantismul lui Virtus în Liga Campionilor continuă și se îmbogățește cu un capitol și mai prestigios: călătoria în România pentru a onora cel mai bine dubla din cea mai importantă competiție europeană la nivel de cluburi.

Scorul de 7-1 din prima manșă nu lasă loc de vise de calificare, Steaua București (n.r. FCSB), așa cum era prezis, s-a dovedit a fi un adversar total superior din toate punctele de vedere: tehnic, tactic, fizic și atletic.

Ambițiile echipei României sunt cu totul altele: obiectivul este să ajungă în grupele Ligii Campionilor. Pentru Virtus este o recompensă meritată pentru un sezon grozav, chiar dacă spiritul de luptă care a caracterizat-o mereu pe Acquaviva a lipsit”, au scris cei de la San Marino RTV.

FCSB, în perioada de mercato

Veniri - William Baeten (FCU Craiova /  gratis), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)

Reveniri după împrumuturi - Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)

Plecări - Florinel Coman (Al Gharafa / 5.25 milioane de euro), Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Matei Tănasă (Poli Iași / gratis), Cătălin Gogor (Șelimbăr / gratis), Eduard Rădăslăvescu (Farul / gratis), Dan Spătaru (Chiajna / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!