Decizia luată de Sparta Praga în cazul lui Albion Rrahmani, la o zi după prezentarea oficială
Albion Rrahmani (23 de ani) a fost prezentat oficial la Sparta Praga, luni, după ce a fost cumpărat de la Rapid.
Sparta Praga va plăti 5 milioane de euro pentru Albion Rrahmani, iar Rapid a păstrat 15 procente dintr-un viitor transfer al atacantului kosovar.
Albion Rrahmani nu a mers cu Sparta Praga în Suedia pentru meciul cu Malmo din play-off-ul UCL
Rrahmani a ajuns duminică la Praga, a efectuat vizita medicală, iar luni a fost prezentat oficial. Cu toate acestea, atacantul nu a călătorit în Suedia pentru meciul cu Malmo, din play-off-ul Champions League, care se joacă miercuri, de la ora 22:00.
Deși a fost trecut pe lista UEFA pentru dubla cu Malmo, Rrahmani nu va juca în meciul tur. Jurnaliștii cehi de la iSport anunță că fostul atacant din Giulești ar putea apărea pe teren la returul de săptămâna viitoare.
Până la returul cu Malmo, Sparta Praga va juca în campionat cu Slovacko. Campioana Cehiei a decis să nu amâne meciul, cel puțin pentru moment.
Sparta Praga pompează 7 milioane de euro în contul Rapidului
Cluburile Rapid și Sparta Praga au încheiat afaceri importante în actuala perioadă de mercato. Giuleștenii se vor alege cu cel puțin 7 milioane de euro de pe urma kosovarilor Ermal Krasniqi și Albion Rrahmani. Suma poate crește în funcție de performanțele celor doi fotbaliști.
Krasniqi a apucat să debuteze pentru Sparta. El a evoluat în opt meciuri oficiale, a marcat un gol și a livrat o pasă decisivă.
Rapid încearcă acum să găsească înlocuitori pentru jucătorii pe care i-a cedat. Chiar dacă nu au stat prea mult timp în Giulești, Krasniqi și Rrahmani și-au pus amprenta asupra echipei. Ermal a marcat șase goluri și a livrat trei pase decisive, în 17 apariții. Rrahmani a fost de neoprit în sezonul trecut. Vârful a înscris 18 goluri, în 29 de meciuri.
De menționat este și faptul că Albion Rrahmani a devenit cel mai scump fotbalist transferat vreodată de o echipă din campionatul Cehiei. După el se află David Zima și Nicolae Stanciu, ambii cumpărați de Slavia Praga cu câte 4 milioane de euro. Rrahmani a costat cinci milioane de euro, iar Rapid a păstrat și 15% din viitorul transfer.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News