Declaratii GENIALE ale lui Lucescu dupa meciul cu Barcelona: "La un moment dat in timpul meciului, adunam cotele de pe Transfermarkt!" :)) Cere un penalty la 0-1!

Mircea Lucescu spune ca obiectivul sau european la Dinamo a fost din primul moment calificarea in primavara Europa League.

Dinamo a facut o repriza buna contra Barcelonei, in care a si ratat doua sanse mari de gol. A doua parte a fost insa un dezastru. Echipa lui Lucescu a luat 4 goluri si n-a reusit sa marcheze deloc. Pustii trimisi in teren de Koeman au fost greu de oprit. Lucescu s-a apucat sa le adune cotele de pe Transfermarkt: a strans aproape 500 de milioane de euro in dreptul jucatorilor de la Barca. :)

www.sport.ro iti prezinta cele mai importante declaratii date de Lucescu dupa joc:

"Meciul a avut doua parti distincte: prima repriza foarte bine jucata de baietii mei, au inchis toate culoarele unei echipe cu jucatori extrem de talentati, extrem de rapizi, cu o tehnica superioara, dar care nu si-au creat nicio ocazie. A fost doar un sut de la distanta prins de portarul nostru. Am avut doua situatii clare de tot la 6 metri, ne-am impiedicat unii pe altii la finalizare, dupa care s-a schimbat complet soarta partidei. Am avut rabdare si am iesit foarte bine pe contraatac, dar ultima atingere nu a fost dintre cele mai bune.

Repriza a doua a fost cu totul alta, chiar daca am inceput foarte bine. Am pierdut o minge usor la 16 metri, au scos-o apoi in lateral, primul sut pe spatiul portii a fost si gol. Daca ni se acorda penalty-ul pentru fault la Verbic, cred ca puteam intoarce rezultatul. Cred ca meritam penalty, am vazut reluarile la televizor. Am mai avut contraatacuri, dar tot au fost probleme la ultima faza.

Dupa golul 2, echipa mea a lasat mainile jos. De spatiile create au profitat jucatorii Barcelonei si au marit scorul la 4-0. La un moment dat, am facut o socoteala, din Transfermarket, asa: erau jucatori de 490 de milioane de euro in echipa lor. Chiar daca sunt tineri, sunt cumparati cu 40, 50 de milioane. Se vede diferenta de clasa si de joc.

Pentru noi a fost o lectie importanta. Nu ne-am gandit niciun moment ca am putea trece de Barcelona si de Juventus, important ar fi sa ne calificam in Europa League. E un lucru foarte important, cum la fel de important e sa jucam bine in campionat. N-avem niciun fel de pretentii in privinta scorului. Daca marcam in prima repriza... Sau daca se acorda penalty-ul... Poate se echilibra situatia si lucrurile ar fi fost altfel".


 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!