Echipa patronată de Gigi Becali a fost eliminată din optimile Europa League de Olympique Lyon, după 1-7 la general. 

Pentru FCSB, duelurile cu Lyon nu sunt o premieră. Cele două echipe s-au mai întâlnit și în grupele UEFA Champions League din 2006-2007 și 2008-2009, perioadă în care francezii dominau fotbalul din Hexagon. 

Dorin Goian povestește cum a fost primită FCSB de Lyon, în 2006

Dorin Goian, fost fundaș al roș-albaștrilor, a fost protagonist în aceste confruntări și își amintește cum a fost primit de fosta campioană a Franței.

„Am fost primiți ca orice echipă oaspete în Champions League. Atmosfera era foarte frumoasă. Lyon era echipa campioană, dominau campionatul și aveau cinci sau șase titluri câștigate consecutiv. Stadionul era frumos, mare. Când joci în cupele europene, asta ar trebui să te inspire, nu să te sperie. Sunt meciuri care rămân un reper important în cariera unui jucător”, a povestit Goian cu putin timp în urmă pentru Sport.ro.

În acele dueluri, FCSB a reușit o singură remiză, 1-1 la Lyon, dar a pierdut celelalte trei meciuri, inclusiv un spectaculos 3-5 în Ghencea.

La acel moment, francezii aveau în echipă jucători de top precum Juninho, Benzema, Fred, Boumsong sau Lloris.

Acum, roș-albaștrii își mută atenția către Superliga României, unde vor juca împotriva Rapidului, pe 16 martie, în prima etapă din play-off.

Toate partidele din play-off-ul și play-out-ul Superligii pot fi urmărite în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro, dar și pe pagina de Facebook Sport.ro.