Drogba a reusit in sfarsit sa sparga BLESTEMUL! Povestea INCREDIBILA a ghinionului care l-a urmarit toata cariera:
Didier Drogba a castigat Liga intr-o finala nebuna chiar pe terenul lui Bayern. Acesta era cel mai mare trofeu care ii lipsea, cupa dupa care ivorianul a alergat ani de zile.
Mai intai a fost finala Cupei UEFA din 2004, cu Valencia, cand Drogba juca la Marseille. Atunci ivorianul a jucat tot meciul, era in forma maxima, insa nu a putut marca. Francezii au pierdut cu 0-2, iar omul meciului a fost chiar Roberto Ayala, fundasul central care l-a tinut pe Drogba.
Ghinionul a fost si mai mare dupa ce s-a transferat la Chelsea. Chiar daca a castigat in total 12 trofee, fara cel de sambata, ivorianul a pierdut a doua oara, finala Ligii cu United, din 2008. Atunci, Chelsea a pierdut la penaltyuri, iar Drogba a fost eliminat in prelungirile meciului, fara sa mai aiba sansa de a marca de la 11 metri.
Finala care i-a adus si cel mai ravnit trofeu din cariera a insemnat si meciul in care a fost inger si demon. A egalat la 1, in minutul 88, dupa ce echipa sa era condusa si a dus meciul in prelungiri. Apoi a facut penaltyul ratat de Robben, pentru ca in final sa marcheze plasat ultima lovitura de la 11 metri si sa aduca trofeul pe Stamford Bridge.
In cariera sa, Drogba a mai avut alte doua episoade negre: doua finale de Cupa Africii pe Natiuni, pierdute in tricoul Coastei de Fildes. Anul acesta a pierdut, tot la penaltyuri finala in fata Zambiei, chiar daca a marcat. Cealalta finala africana pierduta a fost cea din 2006, tot la 11 metri, cand Drogba a fost printre cei care au ratat.
La 34 de ani, Drogba pare tot mai aproape de plece de pe Stamford Bridge. Multe echipe de top in Europa s-au interesat de semnatura lui, mai ales ca are contract cu Chelsea numai pana in vara acestui an.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News