"Du-te, ba, si celebreaza cu el, ca n-ai castigat Mondialul" Thierry Henry, reactie surprinzatoare la adresa lui Chicharito, dupa golul cu Atletico
Imprumutat de la Manchester United, dar introdus de foarte putine ori in teren de Carlo Ancelotti, mexicanul Javier "Chicharito" Hernandez a reusit cel mai important gol al carierei sale, calificand-o pe Real Madrid in semifinalele Ligii Campionilor.
Chicharito Hernandez, atacantulde 26 de ani imprumutat de Real de la Manchester United, a dat primul sau gol in Liga Campionilor pentru Real Madrid. Si ce gol! Varful mexican a calificat-o pe Real in semifinalele Ligii Campionilor, marcand singurul gol al dublei cu marea rivala Atletico.
Chicharito a dat lovitura pe finalul meciului disputat pe Bernabeu, impingand in poarta goala o minge pasata excelent de Cristiano Ronaldo.
Mexicanul si colegii sai au explodat in acel moment si au celebrat secunde bune. Un lucru l-a suparat insa pe unul dintre fostele mari staruri ale Ligii Campionilor.
Thierry Henry, fosta vedeta a lui Arsenal si a Barcelonei, castigator si finalist al Ligii Campionilor, comenteaza acum meciuri pentru una dintre cele mai importante televiziuni britanice. Henry s-a "suparat" pe Chicharito dupa golul marcat, dar nu pentru ca ar fi fanul lui Atletico, ci pentru ca mexicanul nu i-a multumit cum ar fi trebuit lui Ronaldo.
"Chicharito parca a luat Cupa Mondiala. Totusi, nu stiu care e viitorul lui acolo, pentru ca nu prea joaca. In seara asta a reusit un lucru maret, dar nu stim daca va mai juca in continuare.
A avut cateva sanse importante de gol, insa eu cred ca trebuie sa-i multumeasca lui Ronaldo. Am vazut ca s-a dus si a sarbatorit singur golul, in loc sa o faca cu Ronaldo. Din punctul meu de vedere, e total gresit.
Pentru mine, asta a fost golul lui Ronaldo. Nu mi-a placut cum a sarbatorit. Du-te si celebreaza cu Ronaldo, pentru ca e golul lui", a spus Thierry Henry.
Real Madrid s-a calificat in semifinalele Ligii Campionilor alaturi de Barcelona, Bayern si Juventus. Madrilenii au trecut de rivalii de la Atletico dupa 0-0 si 1-0.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News