Ermal Krasniqi, lăudat în Cehia înaintea duelului cu FCSB din Champions League 

Ermal Krasniqi, lăudat în Cehia înaintea duelului cu FCSB din Champions League  Liga Campionilor

FCSB se va duela cu Sparta Praga în turul trei preliminar din Liga Campionilor, meciurile fiind programate pentru 6 și 13 august.

FCSB a trecut de Maccabi Tel Aviv în turul doi, după 1-1 pe Stadionul Steaua și 1-0 pe teren neutru, în Ungaria. Pentru campioana României urmează un duel tare împotriva campioanei Cehiei, care a trecut în precedenta rundă de irlandezii de la Shamrock Rovers, scor 6-2, la general.

În această perioadă de mercato, Sparta Praga a făcut mai multe transferuri importante, printre cei aduși la echipă numărându-se și Ermal Krasniqi, de la Rapid, dar și Mathias Ross și Imanol Garcia, despre care fostul apărător Roman Polom a avut numai cuvinte de laudă: "Au calitate, e doar o chestiune de strategie până o vor arăta. Îmi place de cei trei foarte mult".

"Echipa este mult mai experimentată, mai matură, mai încrezătoare. Sparta a fost fragilă, au avut o atmosferă toxică în ultimii ani. A trecut acum", a declarat jucătorul, citat de isport.cz.

Ce urmează pentru FCSB după duelul cu Sparta Praga

Turul dintre Sparta Praga și FCSB se joacă marți, 6 august, de la ora 21:00. Returul este programat la București, marți, 13 august, de la ora 21:30.

FCSB își va afla posibila adversară din play-off-ul Champions League după tragerea la sorți programată luni, 5 august, de la ora 13:00. În cazul în care va elimina campioana Cehiei, FCSB poate da peste Dinamo Zagreb, Steaua Roșie Belgrad, Young Boys, câștigătoarea din duelul PAOK - Malmo sau câștigătoarea din duelul Ferencvaros - Midtjylland.

În cazul în care va fi eliminată de Sparta Praga, FCSB va coborî în play-off-ul Europa League.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!