VIDEO EXCLUSIV Florin Tănase a sărit de pe scaun la golul lui Dawa, dar a uitat un detaliu important! Ce a pățit la FCSB - Maccabi Tel Aviv
FCSB – Maccabi Tel Aviv s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în prima manșă a turului doi preliminar din Liga Campionilor.
Echipa calificată în turul trei preliminar va fi decisă în returul de pe 31 august care se va disputa la Budapesta. Câștigătoarea dublei se va duela cu învingătoarea dintre Sparta Praga și Shamrock Rovers. În tur, cehii s-au impus cu 2-0.
Florin Tănase a sărit de bucurie la golul lui Joyskim Dawa și și-a scăpat telefonul
Florin Tănase a fost la lojă la meciul din Ghencea și a urmărit-o la treabă pe FCSB. Deși a plecat de la FCSB în urmă cu doi ani și a ales să semneze în zona Golfului, Florin Tănase a rămas un mare fan al roș-albaștrilor.
Dovadă este și reacția fotbalistului din momentul în care Joyskim Dawa a reușit să marcheze în minutul 76 și să restabilească egalitatea în Ghencea, după ce Dan Biton deschisese scorul cu cinci minute înainte.
Tănase a sărit de pe scaun la golul lui Dawa, dar a uitat că avea telefonul așezat pe picioare. Fostul căpitan al roș-albaștrilor a aplaudat momente în șir. În cele din urmă, și-a dat seama că și-a scăpat telefonul și s-a aplecat să îl ridice de pe jos.
VIDEO Rezumat FCSB - Maccabi Tel Aviv 1-1
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News