Jurgen Klopp, în goana după victorii. Ce a declarat managerul lui Liverpool după triumful cu Atletico Madrid
Un nou succes pentru "cormorani" în cea mai tare competiție intercluburi din Europa.
Jurgen Klopp, antrenorul lui FC Liverpool, s-a declarat încântat de evoluţia elevilor săi în partida câştigată în faţa echipei spaniole Atletico Madrid (scor 2-0), miercuri seara, pe Anfield, la finalul căreia "cormoranii" şi-au asigurat calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
"Ne-am creat ocazii, unele chiar incredibile, pe care te întrebi cum de le-am putut rata, dar în seara asta prestaţia a fost aproape perfectă", a declarat Klopp la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului.
"Îmi imaginez că oamenii vor să vadă mai multe goluri. În repriza secundă am controlat cel mai bine jocul, pentru că avem un program incredibil şi chiar încercând să controlăm l-am pierdut pe Roberto Firmino, din cauza unei accidentări. Trent (Alexander-Arnold) a oferit două mingi incredibile, cu două finalizări incredibile, de asemenea", a adăugat tehnicianul german.
Referindu-se la ultimele două meciuri rămase de disputat în Grupa B, Klopp a precizat: "Obţinem mulţi, mulţi bani câştigând aceste meciuri. Nu eu personal, ci clubul. Primul lucru a fost să ne calificăm, iar faptul că am reuşit acest lucru după al patrulea meci este o nebunie, însă băieţii au făcut-o şi au meritat".
Liverpool, câştigătoarea Ligii Campionilor în 2019, s-a impus în meciul cu Atletico Madrid prin golurile marcate în prima repriză de Diogo Jota (13) şi Sadio Mane (21), în condiţiile în care oaspeţii au evoluat cu un om mai puţin din minutul 36, după eliminarea lui Felipe. Agerpres
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News