Istvan Kovacs, unul dintre cei mai experimentați arbitri români pe scena internațională, va oficia la centru partida dintre Real Madrid și Borussia Dortmund.
Cu ce brigadă va "ataca" Kovacs Spania
Duelul va avea loc pe legendarul stadion "Santiago Bernabeu", marți, 22 octombrie, de la ora 22:00. Acesta va fi al 23-lea meci arbitrat de Kovacs în Liga Campionilor.
Pentru acest meci, Kovacs va fi ajutat de asistenții Mihai Marica și Florin Neacșu, în timp ce Marcel Bîrsan va îndeplini rolul de al patrulea oficial.
În camera VAR se vor afla Pol van Boekel și Erwin Blank, ambii din Țările de Jos, oferind suport tehnic pentru corectitudinea deciziilor pe teren.
Istvan Kovacs este arbitru FIFA din 2018 și membru al elitei UEFA din 2019.
Printre cele mai importante momente ale carierei lui Kovacs se numără finala UEFA Europa Conference League din 2022, dintre AS Roma și Feyenoord, și finala UEFA Europa League din mai 2024, dintre Atalanta și Bayer Leverkusen.
Horațiu Feșnic debutează în fazele principale ale UCL
Horațiu Feșnic, arbitru cu ecuson FIFA din 2015, va debuta în fazele principale ale Ligii Campionilor, conducând meciul dintre Girona și Slovan Bratislava, tot pe 22 octombrie, de la ora 22:00.
Până acum, Feșnic a arbitrat doar partide în preliminariile competiției, iar această delegare marchează un pas important în cariera sa.
Brigada sa va fi completată de asistenții Valentin Avram și Alexandru Cerei, în timp ce Szabolcs Kovacs va fi al patrulea oficial. La fel de importantă va fi și contribuția echipei VAR, formată din Cătălin Popa și polonezul Tomasz Kwiatkowski.