''Nu mă compar cu nimeni, cu atât mai puțin cu Messi'', a declarat Lamine Yamal, fotbalistul extrem de talentat al lui FC Barcelona, marți, înaintea meciului tur al semifinalelor Ligii Campionilor împotriva lui Inter Milano, scrie AFP.
Lamine Yamal refuză orice comparație cu Leo Messi:
''Nu mă compar cu el pentru că nu mă compar cu nimeni, cu atât mai puțin cu Messi. Așa că vă las pe voi să dezbateți, noi ne gândim doar la a ne îmbunătăți în fiecare zi, la a fi mai buni decât cu o zi înainte. Așadar, cred că această comparație este lipsită de sens, cu atât mai puțin în cazul lui Messi'', a declarat Lamine Yamal într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
''Încerc să mă distrez pe teren, să fiu eu însumi și să-mi urmez propriul drum. Evident că îl admir (pe Messi), este cel mai bun jucător din istorie, dar nu mă compar cu el'', a adăugat Yamal.
În urmă cu câteva zile, Yamal se declara uimit de faptul că suporterii tineri îl privesc în același fel în care el a căutat cândva să se inspire de la fotbalistul argentinian Lionel Messi.
Lamine Yamal, ascensiune absolut formidabilă
Yamal, 17 ani, s-a impus repede drept un idol al noii generații de fani, tricoul său fiind unul dintre cele mai vândute din magazinul oficial al clubului și cel mai des întâlnit în tribunele Stadionului Olimpic din Barcelona.
''Este incredibil'', a spus el atunci pentru ESPN, în cadrul Powerade Campaign care prezintă filmul ''The 304'' cu referire la cartierul său. ''Când am fost copil, am purtat tricoul lui Neymar, al lui Messi, toți acești jucători, deci să-i văd pe acești copii purtând tricoul meu înseamnă că eu sunt sursă de inspirație pentru ei, cel puțin în fotbal'', a mai spus Yamal.
''Este ceva ce nu am crezut că o să se întâmple atât de repede, să văd acei copii de 13 ani în tricoul unui copil care are doar cu patru ani mai mult decât ei. Este extraordinar'', a spus Lamine Yamal.
Ascensiunea lui Yamal în fotbal a fost rapidă. De când și-a făcut debutul, la 15 ani, în urmă cu doi ani, pe data de 29 aprilie 2023, a câștigat Campionatul European cu Spania și a strâns o serie de reușite individuale.
Recent a câștigat premiul pentru Revelația anului în cadrul ceremoniei Laureus World Sports Awards, punându-l alături de trofeele Kopa și Golden Boy obținute anul trecut.