VIDEO Luka Modric, aplaudat la scenă deschisă pe Anfield: "Nu poți nega că este un jucător legendar"
Real Madrid a făcut un pas important spre sferturile de finală din Champions League, după ce a zdrobit-o pe Liverpool cu 5-2, pe Anfield, într-un meci din prima manşă a optimilor.
Liverpool a condus cu 2-0 după un sfert de oră, dar campioana en titre a reuşit o "remontada" epică, marcând de cinci ori într-o reeditare a finalei competiţiei de anul trecut, cu arbitrul român Istvan Kovacs la centru.
Darwin Nunez (minutul 4) şi Mohamed Salah (minutul 14) au marcat pentru "cormorani", iar golurile oaspeţilor au fost reuşite de Vinicius Junior (minutele 21, 36), Eder Militao (minutul 47) şi Karim Benzema (minutele 55, 67).
Luka Modric, aplaudat la scenă deschisă pe Anfield
Mijlocașul de 37 de ani a avut o prestație incredibilă în partida cu Liverppol, iar în minutul 87 a fost schimbat cu Toni Kroos.
În timp ce ieșea de pe teren, suporterii prezenți pe stadion s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat, iar pe rețelele de socializare au apărut numeroase mesaje de apreciere.
"Nu poți nega că este un jucător legendar", "A avut o evoluție de clasă care trebuie apreciată", "Nu vom mai vedea un alt jucător precum Luka Modric" sunt doar câteva dintre comentarii.
¡Momento para enmarcar en Anfield! El icónico estadio se pone de pie para ovacionar a dos leyendas del Real Madrid, Karim Benzema y Luka Modric ????pic.twitter.com/6UPQFmlkl6
— The Chips (@TheChips_Futbol) February 22, 2023
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News