Lupescu: "Observatorul austriac nu a auzit scandari rasiste"

Lupescu: Observatorul austriac nu a auzit scandari rasiste Liga Campionilor
FRF: LAZIO NU RISCA SUSPENDAREA

Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, care face parte si din Comisia de Disciplina a UEFA, a declarat ca observatorul partidei dintre Lazio si Dinamo nu a consemnat in raportul sau scandarile rasiste ale galeriei formatiei gazde.

"Cand se va judeca acest caz, eu n-am sa particip si nici membrul comisiei din Italia, asa e regulamentul. Se judeca in principiu dupa raportul arbitrului, al observatorului de joc, dupa video, televizor. Din cate am vorbit cu administratia, in raportul pe care l-a facut observatorul austriac al meciului nu apare nimic ca ar fi auzit scandari rasiste, iar injunghierile dinaintea meciului s-au petrecut in afara stadionului, unde nu raspunde Lazio. Dinamo va primi probabil in zilele urmatoare o adresa in care sa-si exprime punctul de vedere si sa aduca dovezi daca au. Stiu ca suporterii de la Lazio au atitudini fasciste, dar dupa parerea mea vor primi numai sanctiuni financiare", a precizat Lupescu.

Galeria laziala a scandat lozinci rasiste in timpul meciului cu Dinamo, scor 1-1, din prima mansa a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, iar UEFA a deschis o procedura de informare in acest caz. Asociatia de Protectie a Consumatorilor din Italia (Codacons) a cerut suspendarea terenului echipei Lazio Roma pentru tot sezonul 2007-2008 din Serie A, in urma incidentelor de la meciul cu Dinamo Bucuresti, in care au fost raniti cinci suporteri romani.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!