Manchester City a început acest sezon cu alura unei echipe invincibile. Pentru că trupa pregătită de Josep Guardiola (foto, 53 de ani) a încheiat stagiunea trecută, realizând o performanță istorică. Concret, City a devenit prima formație care a câștigat patru titluri la rând în Premier League, considerat cel mai dur campionat din lume.
Și acest sezon a început bine pentru „cetățeni“, cu un triumf în Supercupa Angliei, în fața rivalilor de la United. Și cum au urmat patru victorii în primele patru etape din Premier League, nimic nu anunța dezastrul care avea să vină. Pentru că, la ora actuală, Manchester City traversează o serie groaznică, de neconceput până acum o lună pentru Haaland și compania.
City a rămas neînvinsă în primele 14 partide din acest sezon: 10 victorii, 4 remize. Apoi, primul eșec, venit în Cupa Ligii, 1-2 cu Tottenham în deplasare, a declanșat „ceva“. Care n-a fost identificat nici până acum de Guardiola. Pentru că, între timp, City a ajuns la cinci înfrângeri în ultimele șase partide. De fapt, singurul meci recent care n-a fost pierdut a fost cel de aseară, 3-3 acasă cu Feyenoord în Liga Campionlor. Dar și aici vorbim despre o remiză cu gust de înfrângere, în condițiile în care City a avut 3-0 în minutul 73, dar a „reușit“ să încaseze trei goluri, în minutele 74, 82 și 89, și să rateze victoria, în mod incredibil!
S-a ajuns aici, la această situație neverosimilă, cu un lot evaluat de transfermarkt.com la o sumă astronomică: 1,26 miliarde de euro! Potrivit sursei citate, la ora actuală, în lumea fotbalului există o singură echipă cu un lot mai valoros. Vorbim despre Real Madrid. Aici, jucătorii aflați sub comanda lui Carlo Ancelotti valorează, în total, 1,36 miliarde de euro. Podiumul e completat de Arsenal, cu un lot evaluat la 1,17 miliarde de euro.
Revenind la City, echipa riscă să bifeze un sezon îngrozitor în care să rateze tot ce contează, cu mult înainte de partea a doua a stagiunii.
În campionat, după trei eșecuri succesive, Haaland și compania ocupă locul 2, dar distanța față de liderul Liverpool e deja foarte mare: 8 puncte.
În Liga Campionilor, situația e și mai gravă. Aici, City e pe 15 din 36, cu doar 8 puncte strânse după cinci meciuri. Poate ajunge însă și mai jos, în funcție de rezultatele din această seară. În noul format al Ligii Campionilor, doar primele 24 de echipe vor merge în fazele eliminatorii ale competiției. În acest moment, sunt patru puncte între City și Stuttgart, ocupanta locului 25, primul care părăsește Liga Campionilor, cu precizarea că nemții au jucat un meci mai puțin.