Nu e Realul! Care e echipa cu cele mai mari șanse la câștigarea trofeului UEFA Champions League și cine se află pe ultimul loc 

Nu e Realul! Care e echipa cu cele mai mari șanse la câștigarea trofeului UEFA Champions League și cine se află pe ultimul loc  Liga Campionilor

În cursul zilei de vineri s-au tras la sorți duelurile din sferturile de finală ale UEFA Champions League și s-au aflat și semifinalele. 

„Șocul” din sferturi îl reprezintă duelul demn de o finală dintre actuala echipă a lui Pep Guardiola și fosta sa echipă: Manchester City - Bayern Munchen. Tragerea la sorți a decis ca cea care trece mai departe dintre cele două să se dueleze cu câștigătoarea duelului Real Madrid - Chelsea. 

De cealaltă parte, Benfica va juca cu Inter Milano, iar câștigătoarea se va bate cu echipa care se impune din duelul italian AC Milan - Napoli. În urma tragerii la sorți au apărut și primele calcule în legătură cu șansele la câștigarea trofeului UEFA Champions League.

Cum arată șansele echipelor din sferturi la câștigarea trofeului UCL 

Astfel, pagina FiveThirtyEight care se folosește de analiză statistică a „prezis” care sunt șansele fiecărei echipe care a rămas în cursa pentru trofeul Champions League de a se impune în finală. Conform sursei, Manchester City este principala favorită, având 28% șanse să câștige finala UCL. 

Pe locul al doilea se află rivala „cetățenilor”, Bayern Munchen, care are 18% șanse să câștige finala, iar ocupanta locului trei este și marea surpriză din acest sezon, Napoli, care are 17% șanse conform sursei citate. 

Real Madrid se situează pe poziția a patra cu 13% șanse, în timp ce Benfica are 10% șanse să câștige trofeul. Inter se clasează pe locul șase având tot atâtea șanse, 6%, în timp ce Chelsea, rivala Realului este văzută ca având 5% șanse. Ultimul loc este ocupat de echipa lui Ciprian Tătărușanu, AC Milan, care are 3% șanse conform datelor analizate pe FiveThirtyEight. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!