Pep Guardiola și-a criticat public un jucător la conferința de presă: "Cum să faci așa ceva? Sunt foarte supărat"
Manchester City se pregătește pentru meciul retur cu Sporting Lisabona, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, iar formația engleză este ca și calificată după victoria clară din prima manșă, scor 5-0.
Deși este aproape sigur de calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Pep Guardiola are motive de nemulțumire înaintea returului cu Sporting de pe Etihad. Antrenorul lui Manchester City l-a criticat pe jucătorul său, Kyle Walker, care a văzut un cartonaș roșu în ultimul meci din grupe, contra lui RB Leipzig (1-2) și a fost suspendat trei jocuri.
Pep Guardiola, deranjat de gestul lui Kyle Walker
Fundașul dreapta englez a avut o intervenție foarte dură asupra lui Andre Silva, în minutul 82, când formația sa era deja calificată în optimi, iar UEFA a decis să-l suspende pentru trei partide. Deși Manchester City a făcut apel, hotărârea s-a menținut, iar Pep Guardiola consideră că sancțiunea este corectă.
"Când un jucător face un asemenea lucru stupid, merită să fie suspendat trei etape. Nu pot să fiu prea înțelegător cu Kyle într-o astfel de situație. Încă sunt foarte supărat. Nu e obligatoriu să discut cu el, știe depsre ce e vorba. Kyle este un jucător foarte important pentru noi, ați văzut ce meci a făcut contra lui United?
Dar contra lui Leipzig eram deja calificați, trecuseră 80 de minute și să faci așa ceva? Merită suspendarea de trei etape. Clubul a făcut apel, dar nu am fost de acord. Apelul a fost necesar pentru că în alte cazuri similiare sancțiunea a fost de două meciuri, dar el a meritat cele trei meciuri. Să sperăm că va învăța din asta", a spus Pep Guardiola, citat de Daily Mail.
Kyle Walker a ispășit deja o etapă de suspendare, meciul tur cu Sporting (5-0). Fundașul va mai rata partida retur, dar și primul joc din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
De aproape cinci ani la Manchester City, după transferul de la Tottenham, pentru 53 de milioane de euro, Walker este om de bază la formația de pe Etihad. În acest sezon, fundașul dreapta a jucat în 25 de partide, a marcat un gol și a oferit două pase decisive.
- 25 de milioane de euro este cota de piață a lui Kyle Walker, conform Transfermarkt
- 65 de meciuri a strâns Kyle Walker la naționala Angliei
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News