Pleaca Chivu la Real?: "Este INDISPENSABIL pentru Inter!"
Site-ul quotidiano.net a scris ca Chivu s-a dovedit a fi indispensabil pentru Inter, care a cucerit Liga Campionilor, dupa ce a invins, sambata, in finala de la Madrid, cu scorul de 2-0, pe Bayern.
Sursa citata i-a acordat nota 7,5 internationalului roman, la fel ca si site-ul sportmediaset.it. "Romanul a intrat pe teren cu cutitul in dinti si asa a fost tot meciul. Conditionat de cartonasul galben primit prematur, Chivu a suferit mult in prima repriza in fata «jucausului» Robben. In partea secunda si-a asigurat mai bine zona, chiar daca nu a fost ajutat prea mult, si a dovedit clasa in interventii. Mereu indispensabil", a scris quotidiano.net.
"Chivu a absorbit trauma schimbarii postului, a absorbit lovitura primita la cap in luna ianuarie si si-a adus contributia la cauza interista. Nu a facut-o intr-un mod spectaculos, dar eficient", a notat sportmediaset.it.
Site-ul interistaweb.it i-a acordat nota 7 lui Chivu. "Romanul a avut cel mai dificil adversar in fata, pe olandezul Robben. A suferit, a primit un cartonas galben, dar la final el a invins", a scris interistaweb.it.
Cotidianul Il Tempo si site-ul ilsussidiario.net l-au notat cu 6,5 pe fundasul roman. "A reusit sa-l blocheze pe Robben desi nu i-a fost usor", a scris Il Tempo.
"Robben a inceput meciul tare si Chivu a fost in mare dificultate. Paradoxal, romanul a devenit mai bun dupa ce a primit cartonas galben", a notat ilsussidiario.net.
Site-urile calciomercato.it si eurosport.it i-au acordat nota 6 capitanului nationalei Romaniei. "Chivu a fost depasit de Robben, iar Jose Mourinho l-a inlocuit pentru a evita primirea celui de-al doilea cartonas galben", a scris calciomercato.it.
"Chivu a primit cea mai ingrata misiune, aceea de a limita actiunile lui Robben. L-a scapat o data pe olandez, a doua oara a remediat greseala cu un fault pentru care a primit cartonas galben, dar per total s-a achitat de sarcini", a notat eurosport.it.
Site-urile newnotizie.it si tuttocalcionews.it l-au notat cu 5,5 pe Cristian Chivu. "Romanul nu a avut cea mai buna seara si Robben a incercat sa profite cat mai mult de acest lucru. In repriza a doua, Mourinho a decis sa-l schimbe pentru a evita primirea unui cartonas rosu. Chivu a fost prea distrat", a scris newnotizie.it.
"Romanul a fost cel mai putin stralucitor jucator al Interului. Dar a avut si circumstante atenuante, deoarece pe partea sa au evoluat Robben si Lahm", a notat tuttocalcionews.it.
Chivu a primit cea mai mica nota din partea site-ului goal.com, care l-a notat cu 5. "In noaptea magica de pe Bernabeu a fost si putin intuneric. Chivu s-a simtit frustrat la accelerarile lui Robben si la urcarile in valuri ale lui Lahm. Constrans de aceste lucruri a luat un cartonas galben, iar apoi i-a lasat locul lui Stankovici inainte de a-l vedea si pe cel rosu", a scris goal.com.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News