Spaniolii au obținut o victorie clară împotriva echipei germane, Bayern München. Catalanii s-au impus cu 4-1, iar prestația lor a stârnit reacții dure în presa germană.
Barcelona a început în forță partida, iar Raphinha a deschis scorul în secunda 58, după o acțiune individuală superbă în care l-a driblat pe Manuel Neuer.
Deși Bayern a avut șansa de a egala rapid, golul lui Harry Kane a fost anulat pentru offside, dar atacantul englez nu a renunțat și a reușit să înscrie în minutul 18, restabilind echilibrul pe tabelă cu un șut precis.
Totuși, catalanii au revenit în avantaj în minutul 30 prin golul lui Robert Lewandowski, care a lovit decisiv în poarta fostei sale echipe.
Raphinha a marcat din nou înainte de pauză și a dus scorul la 3-1.
În a doua repriză, Raphinha a încheiat recitalul cu al treilea său gol, realizând un hat-trick impresionant.
Presa din Germania a explodat după Barcelona - Bayern 4-1
Imediat după fluierul final, presa din Germania a criticat dur prestația echipei antrenate de Hansi Flick.
Publicația BILD a titrat fără menajamente: "Flick a demontat-o pe Bayern!"
„Acum lucrurile devin foarte amare, Bayern!” au mai scris germanii.
În minutul 79, publicația a notat: „Meciul e ca și decis! Atacurile lui Bayern se sting fără gol, iar Barcelona, între timp, parcă înscrie la fiecare fază periculoasă”.
De asemenea, BILD a concluzionat:
„Hansi Flick și FC Barcelona umilesc FC Bayern, învinsă clar cu 4-1 pe teren propriu! Barça transformă meciul de verificare pentru Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, într-o seară de coșmar."