Prima reactie a lui Mircea Lucescu, dupa umilinta istorica suferita de Sahtior in Liga! Luce si Pep, declaratii fair play la final

Prima reactie a lui Mircea Lucescu, dupa umilinta istorica suferita de Sahtior in Liga! Luce si Pep, declaratii fair play la final Liga Campionilor

Bayern Munchen 7-0 Sahtior | Bayern a spulberat Sahtior in returul optimilor Ligii Campionilor, desi echipa lui Mircea Lucescu visa inaintea partidei la o calificare istorica, dupa 0-0 la Lviv. Eliminarea lui Kucher din minutul 3 a fost decisiva si a facut ca scorul sa fie atat de dur - spune Lucescu.

Mircea Lucescu si Sahtior Donetsk au suferit o infrangere dureroasa pe Allianz Arena, in returul optimilor de finala ale Ligii Campionilor. Desi s-au dus cu ganduri mari, sperand chiar la o calificare, dupa 0-0 la Lviv, ucrainienii au fost spulberati de Gotze, Muller si Lewandowski.

Sahtiorul a jucat in 10 oameni din minutul 3, meciul pornind practic de la 1-0 pentru Bayern.

Dupa ce a luat cel mai rapid cartonas rosu din istoria Ligii Campionilor, Sahtior nu a mai putut rezista atacurilor letale ale echipei lui Pep Guardiola, iar finalul a fost unul dramatic pentru Lucescu.

La final, antrenorul roman a gasit insa puterea sa vorbeasca si sa isi felicite adversarii pentru calificare.

"Felicitari Bayernului si lui Pep. Nu am fost capabili sa ne ducem planul la indeplinire, a fost greu pentru ca am luat un cartonas rosu dupa doar cateva minute.

Am pierdut la toate aspectele jocului. Bayern este o echipa extrem de puternica din punct de vedere mental. Am stiut ca dupa iesirea lui Srna (n.r croatul s-a accidentat, iar Sahtior a terminat jocul in 9 oameni), lucrurile vor fi si mai dificile.

Am jucat in inferioritate si am pierdut, nu sunt prea multe de zis. Imi pare rau doar pentru ca am pierdut la un asemenea scor", a spus Mircea Lucescu, potrivit UEFA.com

Guardiola: "Ne-am temut de Sahtior, dar a fost mai usor dupa eliminare"

In ciuda scorului "fluviu" inregistrat, Pep Guardiola a fost si el fair play cu Mircea Lucescu. Antrenorul catalan a declarat ca s-a temut de Sahtior, dar ca eliminarea lui Kucher i-a facut planul mult mai usor.

"Suntem foarte multumiti de joc si de calificare. Am meritat victoria, jucatorii au fost fantastici. Sigur, e usor cand joci impotriva unei echipe aflate in inferioritate. La inceput am fost foarte atenti si alerti, pentru ca Sahtior este o echipa puternica. Eliminarea le-a dat planul peste cap.

Imi felicit echipa, cred ca am dominat categoric meciul", a spus si Pep Guardiola.

Bayern Munchen a bifat al doilea meci al acestui sezon din Liga Campionilor in care marcheaza 7 goluri, dupa ce a invins AS Roma cu 7-1 in luna octombrie a anului trecut.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!