Raul Madrid a trecut, Ronaldo Madrid e noul FENOMEN! Realul a ajuns la 26 de goluri marcate in Liga, peste castigatoarele din 1999 sau 2012!
►Bourceanu, scoate topoarele: TE VEZi cu Pirlo si Buffon! Trabzonspor - Juventus, joi 22:00, LIVE la Sport.ro si Voyo.ro!
Real Madrid s-a impus fara probleme pe terenul nemtilor de la Schalke 04 Gelsenkirchen, Ronaldo, Bale si Benzema spulberand apararea condusa de brazilianul Felipe Santana si invingandu-l de nu mai putin de sase ori pe "nefericitul" Fahrmann.
Pe langa faptul ca au facut scorul acestui sezon al Ligii, madrilenii lui Carlo Ancelotii au devenit si echipa cu cele mai multe goluri marcate in acest sezon al competitiei, 26 la numar, izbutind chiar sa intreaca unele castigatoare din sezoanele trecute (Manchester United, sezonul 1998/1999 - 22 de goluri si Barcelona, 2011/2012 - 23 de goluri).
Realul reusise in faza grupelor sa marcheze de 20 de ori in fata lui Juventus, a turcilor de la Galatasaray, care au reusit un 1-1 in optimile de finala, in meciul cu Chelsea, si a danezilor de la FC Copenhaga.
Astfel, din cel putin un punct de vedere al statisticilor, formatia lui Carlo Ancelotti devina principala favorita la castigarea Ligii Campionilor. Cu toate acestea, fanii spun ca Realul nu este favorita doar prin prisma golaverajului si a fortei ofensive, ci a faptului ca echipa este extrem de motivata, iar "La Decima" este singurul lucru la care se gandesc fotbalistii de pe Bernabeu.
Un alt record important a fost batut si de Cristiano Ronaldo, starul Realului, care a ajuns la al treilea sezon consecutiv in Liga Campionilor in care inscrie cel putin 10 goluri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News