Răzvan Lucescu, categoric după eliminarea din Liga Campionilor: "M-a făcut să mă simt rău, foarte rău"
PAOK Salonic a fost eliminată din Liga Campionilor de Malmo FF, care s-a impus cu scorul de 4-3, după prelungiri, în deplasare, în manşa secundă a turului al treilea preliminar.
După 2-2 în Suedia, Malmo FF a deschis scorul la Salonic prin Sebastian Nanasi (10), apoi formația pregătită de Răzvan Lucescu a punctat de două ori, prin Taison (21) şi Konstantinos Koulierakis (43). Scandinavii au egalat prin acelaşi Nanasi (45), dar campioana Greciei a intrat la pauză în avantaj, graţie reuşitei lui Andrija Zivkovic (45+4).
Malmo FF a egalat in extremis, prin Nils Zetterstrom (90+7), trimiţând jocul în prelungiri, unde a mai punctat o dată, prin Anders Christiansen (99).
PAOK Salonic va juca în play-off-ul Europa League cu NK Celje (Slovenia) sau Shamrock Rovers FC (Irlanda), scorul din prima manşă fiind 1-0.
Ce a declarat Răzvan Lucescu după eliminarea din Liga Campionilor
Tehnicianul român a explicat că ratarea calificării în play-off-ul celei mai importante competiții europene s-a datorat greșelilor comise de echipa sa, care nu a reușit să pună capăt partidei încă din minutele regulamentare.
"Pentru primele 94 de minute am meritat să ne calificăm. Când primești gol în ultimele minute și în acest fel, se poate spune că este o lipsă de încredere. Ar fi trebuit să marcăm al patrulea gol în a doua repriză, am plătit pentru naivitatea noastră. Al treilea gol al celor de la Malmo m-a făcut să mă simt rău. Foarte rău. De la prima la ultima fază a celui de-al treilea gol, totul a mers prost.
Ne-am asigurat prezența în grupele europene, dar trebuie să ne concentrăm pe cele două meciuri care vor decide competiția. Este responsabilitatea mea ca jucătorii să fie pregătiți pentru următoarele partide. Avem un întreg sezon în față.
Am avut calificarea în mâinile noastre și am pierdut-o. Din fiecare punct de vedere", a declarat Răzvan Lucescu, după partida din play-off.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News