Reacția lui Carlo Ancelotti după accidentarea lui Karim Benzema. Ce a spus antrenorul lui Real Madrid
Karim Benzema s-a accidentat în confruntarea cu Celtic din Champions League.
Debutul în noul sezon Champions League nu a fost unul așa cum și-ar fi dorit pentru Carlo Ancelotti, tehnicianul italian fiind nevoit să-l schimbe pe Karim Benzema după doar 30 de minute de joc. Atacantul francez a acuzat o accidentare la genunchiul piciorului drept și a ieșit aproape în lacrimi de pe teren, fiind înlocuit de Eden Hazard.
După meci, antrenorul grupării blanco a vorbit despre situația în care se află Karim Benzema și a evidențiat, în altă ordine de idei, jucătorii favoriți din victoria categorică de pe Celtic Park din primul meci din grupele Champions League.
Carlo Ancelotti: „Părea o durere neplăcută”
„Momentan nu se pare că Benzema are o problemă gravă. Părea a fi mai degrabă o durere neplăcută, dar mâine îi vom face mai multe teste la genunchi. Am luat decizia că acesta era un meci pentru Hazard, când a trebuit să-l înlocuim pe Karim.
Asta cerem de la Hazard. Acesta a fost jocul perfect pentru el. Când îi avem pe Kroos și Modric controlând mingea, este foarte greu pentru rivali să ne preseze bine. Prima noastră repriză cu siguranță ar fi putut fi mai bună, dar a doua jumătate pe care am produs-o a fost perfectă.
Pe măsură ce jocul a continuat, am folosit energia pe care ne-au adus-o jucătorii noștri mai tineri și s-a observat că fanii au apreciat jocul nostru. Kroos a fost important în modul în care am gestionat posesia, a fost spectaculos, ca de obicei.”, au fost cuvintele lui Carlo Ancelotti, potrivit uefa.com.
Celtic - Real Madrid 0-3
În prima repriză, niciuna dintre cele două echipe nu s-au impus pe tabela de marcaj. În partea a doua a jocului, s-a dat startul ofensivei lui Real Madrid.
Vinicius a deblocat tabela în minutul 56, grație assistului de la Valverde. Patru minute mai târziu, Eden Hazard i-a pasat decisiv lui Modric, care a majorat diferența.
În minutul 77, belgianul s-a impus și el pe tabelă și a închis scorul la 3-0 în favoarea echipei sale.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News