REPORTAJ | Jurnalul suporterului aflat la un meci pe Camp Nou. Trăirile de la partida care a trimis-o pe Barcelona în Europa League
Liga Campionilor
Istoria meciului dintre Barcelona și Benfica trăită de un suporter pe Camp Nou.
Era începutul lunii octombrie când m-am decis că e momentul să vizitez Barcelona, capitala Cataloniei și al doilea cel mai mare oraș din Spania. Metropola din nord-estul coastei mediteraneene este, de asemenea, și binecunoscută datorită echipei de fotbal FC Barcelona, care tocmai avea un meci decisiv pe 23 noiembrie împotriva portughezilor de la Benfica. Despărțită de legendarul Lionel Messi și cu un început de sezon catastrofal, formația blaugrana trebuia să scoată un rezultat pozitiv pe Camp Nou pentru a-și asigura prezența în optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Și când să fie mai bine să dai o fugă în Barcelona, dacă nu în noiembrie? Atunci când orașul e mai puțin aglomerat, vremea e bunicică, prețurile sunt mai reduse și echipa de fotbal locală are un meci important în cea mai tare competiție intercluburi din lume, asta cel puțin în teorie. De ce doar în teorie? Veți vedea imediat.
 (10).jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=5094%2C3806%2C475%2C0&w=190)
După ce am ajuns în Barcelona, am zis să verific cum va fi temperatura la ora meciului, telefonul îmi arăta 7 grade Celsius și 100% șanse de ploaie în momentul în care Sergey Karasev avea să fluiere începutul partidei. Ei bine, nu m-am lăsat păcălit de meteorologi și am dat o fugă la Camp Nou pentru a vizita celebrul muzeu al clubului. În incinta stadionului nu se simțea că e zi de meci, asta cu vreo șapte-opt ore înaintea începerii partidei. Parcarea din fața arenei era gol-goluță, iar pe străzile din imediata apropiere a stadionului adiau frunzele ruginii ale toamnei, iar ici-colo se mai vedea câte un suporter lusitan, care căuta colosalul stadion din privirii.
Fascinantul muzeu al catalanilor
Am mers la ghișeul de bilete pentru muzeu, dar nici acolo nu se înghesuia prea multă lumea, am zis „că e din cauza lui Messi”. Muzeul este unul într-adevăr fascinant, mai ales că istoria clubului este una foarte ofertantă. În prima cameră se găsesc documente, poze, trofee, dar și diverse obiecte interesante care au avut un impact important în viața echipei.
În vitrina catalanilor se află o mulțime de cupe, printre care și cele cinci trofee ale Ligii Campionilor, dar și Cupa Orașelor Târguri din 1958, primul trofeu european din palmaresul Barcelonei. Se găsesc însă și elemente din istoria depărtată a clubului, cum ar fi ghetele celebrului portar Ricardo Zamora sau diploma care atestă primul titlu câștigat de catalani în anul 1929.
Palmaresul Barcelonei
La Liga (26 de trofee): 1929, 1945, 1948, 1949, 1952, 1953, 1959, 1960, 1974, 1985, 1991, 1992, 1993, 1994, 1998, 1999, 2005, 2006, 2009, 2010, 2011 2013, 2015, 2016, 2018, 2019.
Copa del Rey (31 de trofee): 1910, 1912, 1913, 1920, 1922, 1925, 1926, 1928, 1942, 1951, 1952, 1953, 1957, 1959, 1963, 1968, 1971, 1978, 1981, 1983 1988, 1990, 1997, 1998, 2009, 2012, 2015, 2016, 2017, 2018,2021
Supercupa Spaniei (13 de trofee): 1983, 1991, 1992, 1994, 1996, 2005, 2006, 2009, 2010, 2011, 2013, 2016, 2018.
Liga Campionilor (5 trofee): 1992, 2006, 2009, 2011, 2015
Supercupa Europei (5 trofee): 1992, 1997, 2009, 2011, 2015
Cupa Cupelor (4 trofee): 1979, 1982, 1989, 1997
Cupa Orașelor Târguri (3 trofee): 1958, 1960, 1966
Campionatul Mondial al Cluburilor (3 trofee): 2009, 2011, 2015
Clubul catalan nu a ezitat să onorifice și jucătorii emblematici din istoria lor, iar obiecte prețioase din cariera lui Stoickhov, Ronaldinho, Luis Suarez, Carles Puyol sau Andres Iniesta sunt nelipsite. Să nu mai spunem de cele ale lui Johann Cryuff sau Lionel Messi care au camere separate dedicate lor. Cele șase Baloane de Aur câștigate de legendarul fotbalist argentinian sunt cireașa de pe tort, fără cel de al șaptelea, care avea să fie înmânat luna următoare. Există și un perete interactiv cu fotografii și videoclipuri din istoria echipei, am încercat să îi găsesc pe conaționalii Gheorghe Popescu și Gică Hagi, însă sunt atât de multe imaginii încât e greu de descoperit.
Din cauza faptului că în aceeași zi era meciul cu Benfica nu am avut acces și la vestiare, locul unde se țin conferințele de presă sau tunelul prin care fotbaliștii intră pe teren. Totuși, am putut privi de la tribuna principală superbul stadion și gazonul absolut impecabil, dar nu știam ce avea să mă aștepte în orele următoare.
Drumul spre meci și liniștea dinaintea furtunii
Înainte cu două ore de începerea partidei, întregul oraș Barcelona s-a schimbat complet. Străzile erau mai aglomerate ca supermarket-urile de Ajunul Crăciunului, iar fanii catalani au ieșit din pământ precum ghiocei primăvara, echipați cu fulare, tricouri și căciuli inscripționate cu echipa preferată. Totuși, cei mai vocali suporteri erau adversarii, care nu s-au sfiit să bea o halbă de bere sau mai multe cu fanii Barcelonei înaintea meciului și să meargă cot la cot prin centrul metropolei.
Orașul a început să prindă culoare, iar în stânga și în dreapta toată lumea purta ori un tricou cu Frenkie De Jong, ori un hanorac cu Eusebio ridicând Cupa Campionilor din 1962. Palmieri, plajele, dealurile și bulevardele cad pe locul doi atunci când FC Barcelona are meci
Să nu uităm totuși că orașul suferă în interiorul său pentru că tocmai a trecut printr-o despărțire apăsătoare, după o căsnicie splendidă ce a durat 17 ani. Asta avea să se simtă și pe stadionul roș-albastru care primește doar 49.572 de suporteri din aproape 100.000 de locuri disponibile pe arenă.
„Mai mult decât un club”
Drumul spre stadion e accesibil, având în vedere că linia de metrou are stație la câteva sute de metri de arenă. Vremea pare acceptabilă, deși e umed peste tot, ploaia se pare că nu o să mai strice petrecerea, iar eu deja îmi imaginez cum aud imnul Ligii Campionilor în timp ce țin mâna pe piept. În jurul stadionului aglomerația și agitația îți dă furori pentru că e greu să localizezi poarta în care trebuie să intri, fiind totuși un complex gigantic.
Organizatorii însă se descurcă admirabil și reușesc să mă ghideze, iar după câteva bătăi de cap îmi găsesc locul pe stadion. Atunci când mă uit de la distanță prin gaura tunelului care dă direct spre gazon, observ tribunele goale, dar nu realizez ce se întâmplă.
Sute de oameni refuză să-și ia în primire locul și se protejează panicați în spatele construcției. De ce? Nici eu nu știam. Când ies din tunel simt cum peste 30 de litri de apă se scurg peste mine și imediat mă întorc în tunel cu viteza lui Dembele, care tocmai se încălzea singur pe teren în același moment. Era cea mai puternică ploaie pe care o simțisem pe un stadion și poate chiar punctul în care fanii Barcelonei au decis să aprobe construcția proiectului Espai Barca, care constă și într-un acoperiș în jurul stadionului.
Mai sunt încă 20 de minute până la începutul partidei, dar stadionul încă e aproape gol. Crainicul începe să prezinte echipa, iar fanii sar când aud numele noului antrenor Xavi, care era la primul său meci în Champions League ca tehnician al Barcei. Imnul Ligii Campionilor răsună, dar suporterii nu aveau să știe ca e pentru ultima oară când îl vor mai auzi sezonul ăsta pe Camp Nou.
Meciul începe, iar spectatorii sunt uluiți de dăruința pe care jucătorii Barcelonei o arată pe teren încă din primele minute, deși furtuna e încă cel mai mare inamic al lor, dar și al suporterilor, care cu greu își scutură capul de apă și își găsesc forța să strige pentru echipa lor. Un corner bătut rapid pentru Otamendi și un șut în stilul lui Didi Prodan, aduc un gol spectaculos în poarta lui Ter Stegen, dar arbitrul nu e de acord și anulează reușita pe motiv că balonul a ieșit înainte de a ajunge la argentinian.
Titularizarea lui Demir crea suspiciuni înaintea începerii partidei, dar bara transversală zguduită după șutul austriacului dă un semn de alarmă pentru Benfica. Surprinși, fanii catalani își pun mâna în cap, nu știu însă dacă pentru a se proteja de ploaie sau pentru că au fost uluiți de execuția fulminantă a tânărului jucător.
Speranța din final și lacrimile de neoprit
Se fluieră finalul primei reprize, timp în care ne mai ștergem de apă și mai bem un ceai să ne încălzim sau mai bine nu, pentru că e prea mare coada la ghișeul din zona noastră. Începe repriza secundă și fanii par optimiști după ce au văzut în primele 45 de minute. Primele semne nu arată strălucitor, iar identitatea Barcelonei asociată cu Liga Campionilor pare să se piardă. Xavi face o schimbare de urgență, primită cu zâmbetul pe buze de către suporteri. Intră Dembele.
O centrare superbă în ultimele minute pentru Ronald Araujo, care înscrie, împlinește visul antrenorului, iar fanii sar în sus de fericire. Finalul de basm nu se petrece și golul este anulat imediat de către arbitrul rus spre disperarea suporterilor care lovesc tot ce se află în apropiere. Benfica are șansa să spulbere și mai mult visul lui Xavi, dar călăul Seferovic nu reușește să introducă o minge în poartă de la 5 metri, iar meciul se termină cu o remiză albă.
Fanii sunt cătrăniți. În jur lumea știa ca Barcelona nu va fi capabilă să facă un rezultat pozitiv cu Bayern pe Allianz Arena, iar eliminarea catalanilor din Champions League era doar o chestiune de timp. Toți suporterii ies cu capul plecat, dar niciunul violent sau agresiv, ci doar abătut.
Barcelona avea să trăiască unul dintre cele mai crunte sezoane europene din ultimii 15 de ani și dorul de Lionel Messi este resimțit pe muralele din apropierea stadionului, iar norii lăcrimează odată cu fanii catalani pentru această pată neagră din istoria clubului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
.webp)
 (9).webp)
