Seedorf poate bate un nou record, a 5-a finala Champions League
Singurul fotbalist care a castigat Liga Campionilor cu trei echipe diferite: Clarence Seedorf, este pe cale sa doboare un alt record: sa joace a 5-a finala de Champions League.
Nascut de ziua pacalelilor, Seedorf a castigat pana acum Liga cu Ajax in 1995, cu Real Madrid in 1998 si cu AC Milan in 2003. Olandezul a fost pe teren si la cea mai tare finala de Champions League din istorie: cea din 2005, cand Milan a pierdut dupa ce a condus la pauza pe Liverpool cu 3-0.
Anul acesta, Seedorf s-a calificat in semifinale cu Milan si trebuie sa treaca de liderul din Anglia, Manchester, sa ajunga sa joace marea finala de la Atena. De cand joaca la Milan, Seedorf a marcat 20 de goluri, dintre care doar unul in acest an, in sfertul de Champions League cu Bayern.
Rechemat la nationala Olandei de Van Basten, Seedorf marturiseste ca Ajax, echipa cu care a castigat prima Liga a Campionilor, ramane marea sa dragoste. La doar 31 de ani, Seedorf, cel mai de succes jucator olandez din istoria fotbalului de club si-a facut deja planuri de viitor: ca sa-si asigure batranetile, olandezul va investesti o parte din milioanele de euro castigate intr-o scoala de fotbal in Surinam, locul sau natal.
Seedorf joaca in direct la PRO TV marti seara de la 21.45 in semifinalele Champions League in marele meci cu Manchester-ul lui Cristiano Ronaldo.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News