Stanciu nu se teme de Barcelona sau Borussia: "Vom juca la fel de bine si cu Barcelona si cu Dortmund". Ce a spus dupa evolutia perfecta din meciul cu Inter
Nicusor Stanciu s-a remarcat in meciul dintre Inter si Slavia din grupele Champions League, scor 1-1.
Desi pleca din postura de a doua favorita, Slavia Praga a reusit sa faca egal cu Inter, pe care a condus-o pana aproape de finalul meciului. Slavia a dominat partida, a avut numeroase ocazii sa mai inscrie, insa nu le-a fructificat. Unul dintre cei mai buni oameni ai echipei din Cehia a fost Nicusor Stanciu, care a impresionat cu prestatia sa.
Criticat pentru forma slaba pe care a aratat-o in meciurile Romaniei din preliminariile EURO 2020, Stanciu a fost laudat de presa internationala pentru jocul bun pe care l-a aratat la echipa de club. Dupa meci, mijlocasul a fost dezamagit de rezultatul final.
"Sunt fericit si ma bucur ca am jucat cu Inter. Ne-am creat cateva ocazii de a inscrie, dar din pacate, am fost egalati pe final. Am alergat mult, am incercat sa facem presing pe tot parcursul meciului. Cred ca i-am pus in dificultate, si dupa parerea mea, am fost echipa mai buna. Meritam cele trei puncte", a spus Stanciu pentru Digi Sport.
Nu se teme de Barcelona sau Borussia
Nicusor Stanciu nu se teme de favoritele grupei, Barcelona si Borussia, este pregatit de confruntarea cu ele.
"Toti ne subestimeaza, dar incercam sa vorbim mai mult pe teren noi si sa facem ceea ce ne cere antrenorul. Indiferent de adversar vom juca la fel, fie ca e Borussia, fie ca e Barcelona. Vedem ce se va intampla", a concluzionat Stanciu pentru Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News