Steaua mai poate vinde un jucator dupa Play Off-ul cu Ludogorets! Chipciu si-a dat un coleg de gol: "Hai ca oricum pleci!"
Steaua a bifat inca un transfer de milioane in aceasta vara, campioana ultimelor doua sezoane din Liga I reusind sa obtina circa 6.8 milioane de euro in schimbul fundasului Florin Gardos. Echipa din Ghencea mai poate vinde insa un jucator in perioada urmatoare.
Steaua l-a vandut saptamana trecuta pe Florin Gardos la Southampton, insa plecarile din Ghencea nu se opresc aici. Campioana Romaniei ar putea vinde inca un fotbalist dupa Play Off-ul pentru intrarea in grupele Ligii Campionilor, presa din Croatia anuntand in mai multe randuri ca sefii lui Dinamo Zagreb au venit sa-l vada pe Iasmin Latovlevici la treaba.
Curtat in trecut si de Saint Etienne, insa blocat de Steaua, fundasul de banda stanga ar putea parasi in cele din urma Ghencea, acesta intrand in ultimul an de contract. Latovlevici a fost menajat la meciul cu Pandurii Targu Jiu, insa acesta are mari sanse sa joace impotriva bulgarilor de la Ludogorets, pentru ca mai apoi sa ia drumul Croatiei, dupa cum sustin jurnalistii de la Zagreb.
Stelistii au refuzat pana acum sa comenteze prea multe despre posibila plecare a lui Iasmin Latovlevici, insa oamenii din conducerea Stelei au spus nu doar o data ca mai multi jucatori ar putea fi vanduti dupa ce echipa va intra in grupele Ligii.
Un episod interesant legat de posibilul transfer al lui Latovlevici s-a petrecut si la meciul cu Pandurii Targu Jiu (6-0). La iesirea de la vestiare de dupa victoria obtinuta in Ghencea, Alex Chipciu si Latovlevici s-au indreptat in acelasi timp catre autocarul echipei. In momentul in care cei doi au trecut prin dreptul jurnalistilor aflati la zona mixta, Chipciu i-a spus colegului sau, mai in gluma, mai in serios: "Hai, du-te si da si tu declaratii, ca si asa pleci!", noteaza Prosport.
Iasmin Latovlevici (28 de ani) a fost transferat de Steaua in 2010 si a bifat peste 100 de meciuri in tricoul formatiei ros-albastre.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News