Surpriză! FC Barcelona pune pe masă 20 de milioane € pentru primul transfer din era Hansi Flick

Maximiliano Araujo fc barcelona Hansi Flick Liga Campionilor Logo FC Barcelona / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 04 Iulie 2024, 10:32
Data actualizarii: Joi 04 Iulie 2024, 10:32

FC Barcelona trece printr-o transformare în această vară, după ce neamțul Hansi Flick (59 de ani) i-a luat locul lui Xavi Hernandez (44 de ani).

 

Catalanii încă își analizează atent opțiunile pentru perioada de mercato. Flick a primit până acum doar jucători reveniți din împrumuturi, cum ar fi Ansu Fati (21 de ani, revenit de la Brighton) sau Eric Garcia (23 de ani, revenit de la Girona).

  • Logo FC Barcelona / Foto: Imago Images

Maximiliano Araujo, aproape de FC Barcelona

Presa din Spania scrie că Hansi Flick și-ar fi ales prima țintă din această vară. Este vorba despre Maximiliano Araujo (24 de ani). El este legitimat acum în Mexic, la Toluca, și are o clauză de reziliere de aproximativ 20 de milioane de euro. Potrivit cotidianului AS, mexicanii ar fi încântați dacă ar primi această sumă dintr-o singură tranșă.

Araujo poate juca atât pe post de aripă stânga, cât și mijlocaș stânga. Internaționalul din Uruguay a atras multe priviri la actuala ediție a Copa America. Maximiliano a marcat două goluri și a livrat o pasă decisivă în cele trei partide din faza grupelor.

Araujo a fost integralist în primele două partide, cu Panama (3-1) și Bolivia (5-0), dar cu SUA (1-0) a evoluat numai 27 de minute. Asta pentru că a ieșit accidentat în prima repriză, iar naționala Uruguayului așteaptă acum verdictul medicilor.

Nu a jucat niciodată în Europa

FC Barcelona a mizat de foarte multe ori pe jucători tineri, de perspectivă, care nu au evoluat niciodată în Europa. Există numeroase exemple, cum ar fi Neymar Jr sau Vitor Roque.

Maximiliano Araujo s-a născut în capitala Uruguayului, la Montevideo. El a început fotbalul la Montevideo Wanderers, dar în 2020 a plecat în Mexic. Acolo a evoluat pentru două cluburi, Puebla și Toluca. În total, Araujo a înscris 18 goluri, în 175 de meciuri oficiale

Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, cota de piață a lui Araujo se ridică la 5,5 milioane de euro.

Pentru echipa națională, Araujo a evoluat de 11 ori și a marcat trei goluri. În sferturi la Copa America urmează un duel de foc pentru Uruguay, care va înfrunta Brazilia. Învingătoarea se va duela în semifinale cu Panama sau Columbia. Campioana mondială Argentina se află pe cealaltă parte de tablou.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!