Mbappe a marcat deja de 8 ori în primele 13 meciuri la Real Madrid, însă golurile nu sunt suficiente, consideră fostul mare atacant francez Thierry Henry, acum analist TV.
Thierry Henry îl avertizează pe Kylian Mbappe după startul de la Real Madrid
În opinia lui Henry, Mbappe trebuie să învețe în continuare poziția de atacant central, iar fostul atacant de la Arsenal sau Barcelona avertizează că noul star de la Real nu va avea parte de mult timp la dispoziție.
"Mbappe trebuie să se adapteze la Real Madrid. Dacă acum joacă cel mai bun fotbal al său, așa cum am văzut la Paris Saint-Germain? Nu! Știu că pare ciudat ce urmează să spun, încă mai are de învățat, de exemplu cum să fie mai bun în rolul de număr 9. Pentru el e foarte dificil acest lucru acum.
Să marchezi goluri nu e suficient la un astfel de club. Voi fi avocatul diavolului acum. Știu că mereu se spune că e nevoie de timp pentru a te adapta la un nou club, dar, din nefericire, când porți tricoul lui Real Madrid nu prea ți se dă timp", a spus Thierry Henry, la CBS Sports.
Carlo Ancelotti: "Ce îi cer lui Mbappe? Să înscrie goluri"
"Ce îi cer lui Mbappe? Să înscrie goluri", a spus luni antrenorul lui Real Madrid, Carlo Ancelotti, înainte de meciul cu Borussia Dortmund, de marţi, din Liga Campionilor.
"Ceea ce îi cer lui Kylian nu este foarte diferit de ceea ce i-am cerut lui Karim (Benzema) înainte. Să fie mereu gata să facă tranziţia atunci când recuperăm balonul", a explicat Ancelotti într-o conferinţă de presă, ca răspuns la o întrebare despre ce instrucţiuni îi dă atacantului francez.