Thomas Tuchel nu stă la discuții! Starul de la Bayern Munchen care nu va juca în primul meci cu Real Madrid

Thomas Tuchel nu stă la discuții! Starul de la Bayern Munchen care nu va juca în primul meci cu Real Madrid Liga Campionilor

Real Madrid, Bayern Munchen, PSG și Borussia Dortmund sunt echipele calificate în semifinalele UEFA Champions League, din acest sezon. 

Bayern Munchen și Real Madrid sunt adversare într-una dintre semifinale, urmând ca primul meci să aibă loc pe Allianz Arena, pe 30 aprilie, de la ora 22:00.

Fără șanse la titlu și Cupa Germaniei, Bayern Munchen a rămas cu o singură șansă de a câștiga un trofeu în acest sezon, cel din UEFA Champions League. 

Înaintea partidei de la sfârșitul lunii aprilie, formația antrenată de Thomas Tuchel s-a impus cu scorul de 5-1, Muller reușind să marcheze o dublă. Chiar și în aceste condiții, atât jucătorul, cât și tehnicianul neamț s-au declarat nemulțumiți de evoluția atacantului.

"Nu a fost un meci ușor pentru mine. Nu sunt încântat de felul în care am jucat", a spus Thomas Muller.

"Forma sa nu a fost una bună. Golurile au fost excelente, dar nu a avut o evoluție ok", a spus și Tuchel, care a răspuns ferm dacă va fi titular în primul meci cu Real Madrid: "Nu. Știe deja asta. Trebuie să muncească pentru asta. A văzut partida în același fel".

Thomas Muller și-a prelungit contractul cu Bayern Munchen

Legenda clubului Bayern Munchen, la care a jucat întreaga carieră, şi-a prelungit contractul pentru încă un sezon.

Fotbalistul neamț avea contract cu campioana din Bundesliga până în iunie 2024, iar jucătorul de 34 de ani a semnat prelungirea înțelegerii până în 2025.

"Acesta este al 25-lea meu sezon la Bayern", a declarat germanul, care a câştigat deja toate trofeele importante cu clubul bavarez. Thomas Muller a debutat ca profesionist la Bayern Munchen în 2008, după ce a ajuns la echipa de juniori în anul 2000.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!