TOTTENHAM - LIVERPOOL, FINALA UEFA CHAMPIONS LEAGUE | Dezvaluirea incredibila din vestiarul lui Liverpool dupa infrangerea din tur cu Barca: "Klopp topaia de fericire, radea!"

TOTTENHAM - LIVERPOOL, FINALA UEFA CHAMPIONS LEAGUE | Dezvaluirea incredibila din vestiarul lui Liverpool dupa infrangerea din tur cu Barca: Klopp topaia de fericire, radea! Liga Campionilor

Liverpool va juca sambata in finala UEFA Champions League cu Tottenham pe stadionul Wanda Metropolitano din Madrid.

Fundasul celor de la FC Liverpool, Andy Robertson, a scris un articol cu povestea sa pentru The Players Tribune. Capitanul nationalei Scotiei a vorbit despre cariera sa, despre cum a fost refuzat de echipa sa de suflet, Celtic, pe cand avea doar 15 ani, si cum la testele medicale de la Liverpool a varsat din cauza efortului iar Jurgen Klopp a ras de el pe acest motiv prima data cand s-au intalnit.

Robertson a dezvaluit si un moment incredibil ce a avut loc dupa infrangerea cu 3-0 in mansa tur a semifinalelor UEFA Champions League pe terenul Barcelonei: "Nu a fost usor sa ne simtim ok in minutele dupa ce Messi a produs magia din primul meci. In acel moment am cazut, lucru care pare parea inevitabil. Desi eram la Barcelona, Madrid (locul finalei) nu putea fi mai departe. Apoi managerul a venit in vestiar, sarind si cu zambetul lui arhi-cunoscut.

<<Baieti, baieti, baieti>>, ne-a spus. <<Nu suntem cea mai buna echipa din lume. Acum stim asta. Poate ca ei sunt. Cui ii pasa? Cui ii pasa? Tot putem sa batem cea mai buna echipa din lume. Hai sa incercam din nou>>. A durat ceva mai mult de o secunda, poate chiar tot zborul inapoi, insa l-am crezut. Privind in urma cred ca acela a fost momentul care a schimbat totul pentru noi. In fotbal toata lumea vorbeste despre incredere. Toata lumea spune ca a avut incredere dupa o revenire. Insa nu este cazul pentru fiecare club. Chiar nu e. Managerul, el porneste totul. A dat semnalul iar Anfield a facut apoi ceea ce face" a povestit Robertson.

Revansa astepta de Liverpool

FC Liverpool este la a doua finala consecutiva in UEFA Champions League, urmand sa o intalneasca sambata pe Tottenham pe Wanda Metropolitano din Madrid. Robertson spera ca echipa sa stearga esecul din urma cu un an in fata celor de la Real Madrid.

"Niciunul dintre noi nu a pierdut din vedere ce inseamna aceasta oportunitate. A fost un sezon incredibil, plin de suisuri si coborasuri si momente emotionante. Pentru mine insa, este o sansa de a face un pas in spate si a privi totul in perspectiva. De la momentul in care eram dat afara de Celtic plangand, la serile in care lucram pe putin bani in Scotia, pana la a semna cu Liverpool si a purta echipamentul, abia crezand in ceea ce mi se intampla.

E un sentiment frumos sa avem o noua finala. Nimeni nu merita mai mult decat suporterii nostri, cei care ne-au sprijinit in perioadele bune si cele proaste. Dar, ca noi, vor stii ca avem in fata o echipa de top precum Spurs. Mauricio Pochettino si jucatorii vor fi la fel de determinati ca noi sa reusim ceva special intr-o asemenea finala.

Ceea ce conteaza cel mai mult este ca soarta e in mainile noastre. Stim asta. Si daca e un lucru pe care il pot garanta legat de aceasta echipa, despre acest grup de jucatori, este ca nu ne vom opri din a incerca sa transformam visele suporterilor in realitate. Daca se va intampla, nu va fi un basm. Va fi pentru ca meritam" a mai scris Robertson.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!