FOTO Urmașul lui Erling Haaland: noua „bestie” din atacul lui Salzburg e fiul unui fost jucător uriaș
Red Bull Salzburg a produs una dintre marile surprize ale primei etape din UEFA Champions League.
Austriecii, care au aliniat cel mai tânăr prim 11 din istoria UCL, au învins-o la Lisabona pe Benfica, scor 2-0. Eroul grupării din Salzburg a fost Roko Simic, atacant în vârstă de numai 20 de ani.
Croatul a deschis scorul în minutul 15, din penalty, apoi a oferit un assist pentru reușita lui Oscar Gloukh, în minutul 51. Simic a fost numit omul meciului de pe Estadio da Luz și ar putea deveni următorul transfer pe bani mulți al lui Salzburg.
Roko Simic, fiul lui Dario Simic, următorul „boom” al lui Salzburg
Roko Simic este fiul fostului mare jucător croat Dario Simic. Apărător cu 100 de selecții în națională, Dario a fost medaliat cu bronz la Mondialul din 1998. De-a lungul anilor, tatăl lui Roko a evoluat la cluburi precum Dinamo Zagreb, Inter, Milan și Monaco.
De altfel, Roko Simic s-a născut la Milano, pe când tatăl său era legitimat la AC Milan. Când familia lui s-a întors la Zagreb, în 2010, Simic Junior a început să se antreneze cu Dinamo. În 2020, Roko a semnat primul contract de seniori, cu Lokomotiva Zagreb.
După numai un an, în vara lui 2021, Red Bull Salzburg a plătit 4 milioane de euro în schimbul lui Roko Simic. Austriecii l-au trimis imediat la Liefering, satelitul echipei mari, unde croatul a înscris de 19 ori în 24 de apariții.
- Salzburg e în grupa D din Champions League, cu Benfica, Real Sociedad și Inter.
Cum joacă Roko Simic și ce a declarat după meciul cu Benfica
Sezonul trecut, întors la Salzburg, Roko Simic a fost mai mult rezervă. În iarnă, a plecat din nou împrumut, de această dată la FC Zurich. Deși n-a marcat pe bandă rulantă (4 goluri în 16 meciuri), Salzburg s-a convins că are nevoie de el.
Între timp, Roko a jucat pentru toate echipele de tineret ale Croației, inclusiv la Europeanul din iunie, desfășurat în România. Atacant de 1.90 metri înălțime, Simic se remarcă printr-un excelent joc de cap și un șut puternic, marcând adesea din afara careului.
„Echipa asta are mare potențial. Toți știm ce rol avem. Suntem tineri, mă simt ca și cum aș juca la juniori! E grozav pentru noi, nu avem presiune cum au celelalte echipe din grupă”, a spus după meci Roko Simic, citat de publicația croată Sportske novosti.
- 5 milioane de euro e cota actuală a lui Roko Simic.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News