FOTO ȘI VIDEO Veste minunată pentru Simone Inzaghi după ce Inter Milano a ajuns la Istanbul pentru finala Champions League!
Finala cu Manchester City se joacă sâmbătă, de la ora 22:00.
Echipa italiană Inter Milano a ajuns joi seara la Istanbul, oraşul care va găzdui sâmbătă finala Ligii Campionilor, unde echipa lui Inzaghi va întâlni pe Manchester City.
Nerazzurii au decolat joi după amiază de pe aeroportul Malpensa şi au ajuns seara la Istanbul, unde au fost întâmpinaţi de Javier Zanetti, aflat deja în Turcia.
Antrenorul lui Inter, Simone Inzaghi, a anunţat că atacantul Joaquin Correa a fost recuperat, el antrenându-se joi dimineaţa alături de ceilalţi componenţi ai lotului interist.
Antrenorul Simone Inzaghi are la dispoziție toată echipa
Inzaghi va avea astfel la dispoziţie toată echipa pentru finala de sâmbătă, inclusiv pe armeanul Mkhitaryan.
Inzaghi urmează să decidă dacă în primul unsprezece va începe cu Mkhitaryan sau Brozovic la mijloc, pentru atac având de ales între Dzeko şi Lukaku.
Vineri, Inter are programate două antrenamente – dimineaţa şi seara, iar după amiaza va avea loc conferinţa de presă a lui Simone Inzaghi.
????????????#ForzaInter #UCL #UCLFinal pic.twitter.com/3ksACe8w68
— Inter (@Inter) June 8, 2023
Foto și video: Inter
news.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News