Veste proastă pentru Real Madrid: titularul din returul cu Bayern s-a accidentat și are șanse minime să joace finala cu Borussia! 

Veste proastă pentru Real Madrid: titularul din returul cu Bayern s-a accidentat și are șanse minime să joace finala cu Borussia!  Liga Campionilor

Calificată dramatic în finala Ligii Campionilor după 2-1 cu Bayern Munchen în returul semifinalelor, Real Madrid primește și o veste cât se poate de proastă.

Mijlocașul francez Aurelien Tchouameni (24 de ani), titular miercuri seară, s-a accidentat și poate rata atât ultimul act de pe 1 iunie, de pe Wembley, cât și participarea la Campionatul European din Germania.

Folosit în linia de mijloc din care au mai făcut parte Kross și Valverde, Tchouameni a jucat cu unele dureri și a fost înlocuit în partea a doua cu conaționalul Eduardo Camavinga. Iar joi dimineață, după ce adrenalina meciului a trecut, a fost supus unor serii de teste care au dezvăluit o fractură de stres la piciorul stâng:

  • Decizia Lui Carlo Ancelotti Inainte De Real Madrid Bayern Munchen Va Fi Titular

"În urma examenelor făcute azi de către staff-ul medical al lui Real Madrid, Aurelien Tchouameni a fost diagnosticat cu o fractură de stres la piciorul stâng", a fost comunicatul sec postat de Real Madrid, joi după-amiază.

L'Equipe anunță: Tchouameni ar putea rata finala UCL!

Dacă oficialii clubului de pe Santiago Bernabeu s-au ferit să vorbească despre perioada pe care mijlocașul francez o poate petrece departe pe teren, jurnaliștii de la L'Equipe au aflat că Tchouameni va fi indisponibil între trei și patru săptămâni, asta în cazul în care recuperarea după accidentare va decurge fără probleme.

În acest context, Tchouameni are șanse infime să prindă finala Ligii Campionilor cu Borussia Dortmund, programată pe 1 iunie, pe Wembley, iar dubiile sunt legate și de participarea sa la Campionatul European din Germania. Totuși, staff-ul medical al Realului are încredere că Tchouameni se va afla în lotul pentru ultimul act, chiar dacă șansele să înceapă ca titular vor fi minime.

În cazul participării la Europeanul din Germania, situația nu e cu mult diferită. Didier Deschamps va anunța lotul pentru turneul final pe 14 mai și, mai mult ca sigur, îl va include pe Tchouameni, urmând să renunțe la el dacă mijlocașul nu se recuperează la timp. În timp ce Real are suficiente opțiuni la mijlocul terenului, selecționerul Franței se confruntă deja cu absența lui Lucas Hernandez, dar și cu accidentările suferite de Kingsley Coman și Mike Maignan.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!