Catalanii sunt favoriți în duelul din capitala Serbiei, însă Andrija Maksimovic a declarat că echipa sa va lupta pentru a obține un rezultat pozitiv.

"Totul este posibil în fața fanilor. Lamine este un jucător extraordinar. Voi merge pe teren să arăt că sunt mai bune decât Lamine. Sper ca la final să putem face schimb de tricouri", a declarat mijlocașul de 17 ani. 

În acest sezon, jucătorul cotat la un milion de euro s-a făcut remarcat la Steaua Roșie Belgrad, jucând în 16 partide, în care a marcat de șase ori și a oferit șase assist-uri.

Detalii neștiute despre debutul lui Lamine Yamal 

Starul catalanilor a debutat pentru prima echipă în aprilie 2023, când avea doar 15 ani, 9 luni și 16 zile, Xavi fiind cel care l-a consacrat.

Jordi Cruyff, director sportiv la vremea respectivă, a povestit că tânărul jucător s-a făcut remarcat din prima, iar Xavi și-ar fi dorit să-l joace de mai devreme, însă nu erau rezolvate aspectele contractuale, iar clubul se temea să nu fie luat în vizor de o altă echipă.

"Îmi amintesc de primul antrenament al lui Lamine. După cinci minute, Xavi a spus că este special. 

Îmi amintesc de reacția jucătorilor, a veteranilor, când a atins mingea pentru prima dată, toți au fost uimiți și au spus că este diferit, greu de găsit.

Se dorea să debuteze mai devreme, dar încă nu aveam un contract semnat cu băiatul și am vrut să fim siguri că va fi al nostru pentru mulți ani", a declarat olandezul.