„A trebuit un șoc, să sparg două sticle!” Prima reacție a lui Șumudică după victoria la limită din Gibraltar
CFR Cluj s-a impus cu 2-1 în meciul tur cu Lincoln Red Imps.
Campioana României a reușit să câștige în meciul tur din al doilea tur al preliminariilor Champions League, după ce gazdele au deschis scorul înainte de pauză. Debeljuh a profitat de gafele din apărarea lui Lincoln și a înscris de două ori în șase minute, aducând victoria.
La finalul meciului, Marius Șumudică a vorbit despre prestația echipei sale, acuzând terenul din Gibraltar. Totodată, antrenorul a dezvăluit că reacția nervoasă de la pauză i-a trezit pe jucătorii săi.
„Foarte greu, un teren imposibil de jucat, nici nu puteai să degajezi, am avut vântul contra în prima repriză, orice degajare ducea până la 15-20 de metri și se oprea mingea în aer. Trebuie să ne concentrăm, nu avem voie să primim gol în ultimele minute ale primei reprize. Facem aceleași greșeli, trebuie să fim mult mai concentrați, nu mai există echipe mici, pun presiune, se antrenează aici, cunosc terenul.
A trebuit un șoc la pauză, să sparg două sticle să se trezească, să intrăm și să întoarcem jocul repede, după cred ca am controlat jocul.
Importantă este victoria, că am adus trei puncte României pentru coeficient, important este că ne-am făcut viața ușoară pentru a doua rundă și suntem aproape cu un prim obiectiv, anume Conference League, știți că este o rețetă de succes pentru cluburile din România.
Va trebui să câștigăm și la Cluj, va trebui să facem tot ceea ce ține de noi să câștigăm și acolo”, a spus Marius Șumudică la finalul meciului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News