"Moartea din Carpati" vine la preselectiile Superkombat! Ce s-a intamplat cand Morosanu s-a intalnit cu Mike Tyson, acum 10 ani
Gala Superkombat "Academia de KO" este pe 7 mai, LIVE la Sport.ro
Catalin Morosanu a povestit pe pagina sa de Facebook cum a ajuns in circuitul Superkombat. Acesta a fost remarcat la o gala de preselectii la care a fost prezent si marele Mike Tyson.
Superkombat organizeaza o noua gala de preselectie, inainte de evenimentul de la Romexpo, de pe 7 mai, acolo unde va fi prezent si multiplul campion K-1, Remy Bonjasky.
Morosanu a postat pe pagina sa povestea acelui moment care i-a lansat cariera, si ii indruma pe toti sportivii care vor sa urce in ring sa isi urmeze visul si sa vina la preselectii
Mesajul lui Morosanu:
Despre vise si impliniri. Tu poti fi urmatorul luptator Superkombat!
Acum 10 ani, pe vremea asta, eram doar un baiat care renuntase la rugby si isi dorea sa faca un pic de miscare pentru a slabi. Asa am ajuns la o sala unde se practica K-1. La Scorpions, la maestrul Mihai Constantin. Ma uitam la televizor si ii vedeam pe marii campioni ai lumii, dar nu visam vreodata ca voi ajunge langa ei. Apoi, in vara, maestrul a fost scurt si la obiect:
- Cataline, Eduard Irimia face selectii pentru galele Local Kombat. Cred ca ar trebui sa incerci.
- Maestre, nu cred ca sunt pregatit. Eu nu am avut niciun meci pana acum. Credeti ca as putea sa ajung eu in Local Kombat?
- E sansa ta cea mare. Eu cred in tine si sunt convins ca il vei impresiona si pe Eduard Irimia.
si am ajuns la Constanta. Idolul meu Mike Tyson era printre invitati. Erau zeci de oameni, toti deja siguri pe ei ca vor face marele pas spre profesionism. Nimeni nu imi dadea vreo sansa. Nici macar eu. si incepem. Palmare, sparring, meciuri de selectie. Am castigat doua meciuri cu doi dintre bodyguarzii lui Mazare, dar oricum nu credeam ca voi fi selectat fiindca nu aveam nicio treaba cu tehnica. La final, primesc marea veste.
- Salut, sunt Eduard Irimia. Am urmarit evolutia ta si cred ca poti ajunge departe daca te tii de treaba.
Restul este istorie. in acesti 10 ani am luptat in toata lumea, din Japonia si pana in SUA. Am cunoscut mii de oameni extraordinari si mi-am facut un viitor. Zilele trecute am aflat ca pe 7 mai, la Romexpo, Bucuresti, Eduard Irimia va organiza din nou selectii, acum chiar inaintea galei Superkombat transmise in direct in 95 de tari. Acum eu voi fi acolo printre jurati. Daca aveti un vis, dragi prieteni, urmati-l. Daca doriti sa ajungeti in Superkombat, atunci va puteti inscrie la [email protected]
Sarbatori fericite tuturor si ne vedem saptamana viitoare la gala Superkombat!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News