Senzational! Uite cum a contestat amenda un francez prins cu 250 kmh ! Aplicabila si la noi?

Senzational! Uite cum a contestat amenda un francez prins cu 250 kmh ! Aplicabila si la noi? Masini

Chiar daca a sarit calul cu enorm de mult peste viteza regulamentara, omul le-a inchis gura politistilor cu cea mai desteapta contestatie pe care o stim!

Contestatia unui automobilist din Franta surprins de radar cu 250 km/h pe o portiune de sosea cu viteza limitata la 70!!!

"Domnule Presedinte, cu privire la procesul verbal intocmit, rog sa aveti in vedere urmatoarele: intr-adevar, am vazut semnul de circulatie de "70", scris cu negru pe fond alb si incadrat intr-un cerc rosu, pe un panou fara nici o alta indicatie de unitati de masura. Dar dupa cum stiti, Legea din 4 iulie 1837 impune ca obligatoriu in Franta sistemul metric, in timp ce Decretul nr. 65-501 din 3 mai 1961, modificat conform directivelor europene, defineste ca unitati de baza legale, unitatile Sistemului International (S.I.). Ori, in sistemul de unitati S.I., unitatea de masura a lungimii este metrul, iar unitatea de masura a timpului este secunda.

Este deci evident ca unitatea de masura legala a vitezei este metrul pe secunda.

Eu nu pot sa-mi imaginez nici o clipa ca Ministerul de Interne nu ar aplica Legile Republicii. Prin urmare, 70 metri/secunda corespund exact la 252 kilometri/ora. Politistii au afirmat ca eu am fost cronometrat cu 250 km/h, lucru pe care eu nu-l contest. Ma aflam, deci, cu 2 km/h sub limita autorizata de viteza.

Va rog sa luati nota si sa-mi restituiti permisul de conducere. Am onoarea sa va salut!"

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!