Special www.sport.ro | Povestea FANTASTICA a preotului roman care a devenit proprietar de club in Statele Unite! Ce performanta de senzatie a reusit
My Romanian Story
De 1 decembrie, www.sport.ro iti propune povestile senzationale ale unor oamebni nebuni dupa Romania! My Romanian Story aduna fani din Japonia, Noua Zeelanda, Brazilia, Franta, Statele Unite, Polonia sau Suedia care ii spun Romaniei "La multi ani' in cel mai original mod posibil!
Timotei Aurel Sas e preot ortodox si proprietar de club in Statele Unite! Sas o detine pe Duluth FC, una dintre marile surprize ale ultimelor sezoane in fotbalul din America!
"Ma numesc Timotei Aurel Sas si ma bucur sa va spun 'My Romanian Story". Sunt roman, m-am nascut la Simeria, in Hunedoara. Am stat acolo putin, cand aveam doi ani m-am mutat alaturi de familie langa Timisoara, unde am ramas pana in adolescenta. In 1988, parintii mei au parasit Romania din cauza situatiei dificile in care se afla tara. Ne-am stabilit cu totii in Lund, in Suedia, apoi in Vancouver. In Canada mi-am facut studiile, am fost la facultatea de administrare a afacerilor, dar in acelasi timp am studiat si Teologia. Apoi, am continuat cu masteratul si cu studiile doctorale in administratie si in management organizational, in Statele Unite, si m-am stabilit in statul Minnesota.
Sunt casatorit cu Gabriela, fiica unor imigranti romani si ea. Impreuna avem 4 fete. Locuim in Duluth, Minnesota. Sunt preot ortodox, cu asta imi ocup timpul acum. Am o parohie medie, slujesc in limba engleza, dar apartin de Mitropolia Romaneasca. Sa va povestesc despre legatura pe care o am cu fotbalul acum. Pentru mine, fotbalul e tot o incercare de a-i bucura pe oameni tot in concordanta cu chemarea lui Dumnezeu. Nu sunt vrednic de asta, dar ma rog sa il servesc pe Dumnezeu si pe oameni cum pot mai bine.
Am iubit fotbalul toata viata. Nu tin minte o zi in care sa nu-l fi iubit, sa nu fi vorbit despre el, sa-l practic in vreun fel, oricare ar fi el. Cand eram copil, jucam fotbal pe strazile din Timisoara, la fel ca aproape toti pustii de varsta mea. Prima echipa pe care imi amintesc s-o fi iubit e Poli Timisoara. Visam inca de la inceputul anilor '80 ca voi ajunge sa joc pentru acest club. Apoi, a venit Steaua Bucuresti, dupa ce au atins nivelul maxim de performanta in Europa. L-am iubit pe Gheorghe Hagi, la fel ca aproape toti oamenii din lumea asta, dar fotbalistul meu preferat a fost Miodrag Belodedici. Mi-a placut mereu atitudinea lui, firea modesta si echilibrata. Avea si o inteligenta fantastica, un talent urias, asta l-a dus la performante uluitoare cu Steaua si cu nationala Romaniei. Am devenit si eu destul de bun la fotbal cu ajutorul prietenilor si al antrenorilor, desi cred ca cel mai bun antrenament pentru mine a fost pe strazile orasului. Iubeam sa organizez echipe ale cartierului si sa ne luptam cu adversari din alte zone. Probabil rolul acesta a dus la ceea ce sunt astazi.
La 14 ani am ajuns intr-o tara straina, am fost obligat sa invat o noua limba, sa-mi fac noi prieteni, sa inteleg un mod cu totul diferit de viata. Traiam in orasul Lund din Suedia, am continuat sa juc aici, apoi m-am mutat in Vancouver, Canada. Asta a fost o noua schimbare majora pentru familia noastra si pentru mine. Una dintre cele mai mari schimbari: faptul ca fotbalul nu mai era principalul sport. Hocheiul, baschetul, baseballul, tenisul, fotbalul american erau toate mult mai populare decat soccerul, cum e numit de majoritatea oamenilor de aici. Am continuat totusi sa joc si sa ma dezvolt in sportul pe care il stiam si iubeam. Dupa liceu, am avut cateva oportunitati sa sustin probe pentru a deveni profesionist in Europa, dar niciuna nu s-a materializat. In mod evident, nu eram suficient de bun pentru a juca in marile campionate. Am continuat sa joc la nivel competitiv in anii '90, in Canada si SUA, in perioada in care eram student. Iubeam sa joc, chiar daca nu reuseam sa ma sustin financiar din activitatea de jucator. Sa joci la nivel profesionist in SUA si Canada nu era posibil decat la cateva echipe, intr-o liga foarte instabila. Din fericire, aspectul asta s-a schimbat radical in ultimele 3 decenii. Dupa ce au trecut anii si am avut copii, am inceput sa-i antrenez. Am facut asta pentru ca am vazut ca multi dintre antrenori erau doar parinti care nici macar nu jucasera vreodata. M-am indragostit de antrenorat, am continuat sa fac asta si sa-mi iau licentele. Sunt antrenor calificat, desi nu mai am timp foarte mult pentru asta pentru ca ma concentrez pe responsabilitatile de preot si de tata a 4 fete. Mi-a placut insa foarte mult sa ii ajut pe cei mici sa se dezvolte.
Apoi, in 2015, la 'tanara' varsta de 42 de ani, am decis ca vreau din nou sa joc fotbal la nivel competitiv. Orasul meu, Duluth, are o liga mica, dar foarte buna, in care mai jucasem cu 10 ani inainte. In timp ce imi cautam o echipa la care sa joc, mai multi prieteni m-au incurajat sa-mi fac eu una de la zero! La inceput am respins ideea si am ras de ea. Totusi, impreuna cu prietenii si cu cativa credinciosi, am creat un club si am luat legatura cu directorul ligii regionale pentru a ne inscrie in campionat. Am dat un email catre alti oameni pe care ii stiam de cand jucau si ei fotbal si le-am spus ca vreau sa infiintez o echipa care sa intre in ligile locale. Echipa urma sa fie construita pe niste principii de la care nu voiam sa ne abatem. Comunicarea intre noi trebuia sa fie doar pozitiva, fara injuraturi, fara certuri intre jucatori, cu adversarii sau cu arbitrii. De asemenea, aveam un acord intre noi ca nu vom exagera niciodata cu alcoolul cand ne vom intalni pentru team-building. Acestea erau conditiile mele pentru toata lumea care voia sa intre in echipa. Am starnit un interes serios si am facut rapid echipa. In 2015, am jucat intr-o liga locala, dar aveam printre noi prea multi veterani, jucatori de 40 de ani sau chiar mai in varsta de-atat. Din pacate, in a doua etapa a sezonului aveam deja jumatate de echipa accidentata si n-am fi putut continua daca nu aduceam noi jucatori. Deja, aproape toti jucatorii din oraselul nostru erau parte din alte echipe, asa ca a trebuit sa apelez la copii de licei ca sa completam grupul.
Cum si eu eram accidentat, m-am apucat sa antrenez echipa. Dupa un inceput teribil de campionat, am intors lucrurile in favoartea noastra cu un mix intre jucatorii experimentati si cei foarte tineri. Mai important, am reusit sa devenim cunoscuti pentru motive pe care nu le inteleg foarte bine, probabil in primul rand pentru ca eram o echipa condusa de un preot.
Apoi, doi prieteni mi-au propus sa mutam Duluth FC intr-o mica liga regionala si am acceptat. Inainte sa luam aceasta decizie, i-am strans pe antrenorii de la uniersitatile locale si i-am intrebat daca sunt interesati sa sustina o echipa a comunitatii intr-o noua aventura. Nicio echipa din Duluth nu mai intrase intr-o liga regionala pana atunci. Cu totii au fost de acord, lucru care m-a convins ca facem ce trebuie. Am jucat in sezonul 2016 intr-o liga regionala cu echipe din Minnesota, Wisconsin si North Dakota. Am avut un sezon foarte bun si am terminat pe locul 2, cu numai 1 punct sub campioni, Fargo FC.
In vara lui 2016, Duluth FC a devenit destul de populara, am aparut la TV si s-a scris despre caracterul nostru unic. Am atras atentia si pentru ca am fost capabili sa concuram cu cluburi mai vechi si foarte respectate. Datorita rezultatelor noastre, am putut sa ne inscrie in National Premier Soccer League (NPSL) in sezonul 2017. NPSL e o liga semi-profesionista, e cea mai competitiva liga dupa cele profesioniste. Fotbalul creste foarte repede in Statele Unite. Din pacate, jocul e fracturat in mai multe ligi si sisteme care nu sunt pe deplin unificate sub federatia nationala de fotbal (USSF).
NPSL are aproximativ 100 de cluburi in toata tara, impartita in 4 regiuni. Fiecare regiune e la randul ei impartita in 3 sau 4 conferinte. Duluth FC face parte din Conferinta de Nord. Am avut o echipa foarte buna in sezonul nostru inaugurat in NPSL si am iesit campioni ai conferintei de nord in 2017. Am pierdut in semifinalele Midwest Region in fata unor giganti, comparativ cu noi, Detroit City FC. In 2018, am terminat conferinta pe 2, dupa Minneapolis City FC. Cu toate astea, i-am batut in play-off si am devenit campioni ai regiunii Midwest si am trecut in semifinala nationala, pe care am pierdut-o cu Miami FC, un club profesionist. A fost o experienta extraordinara pentru un club tanar si foarte mic, unde toata lumea, jucatori si staff, face munca voluntara.
Sa o mutam pe Duluth FC dintr-o liga locala, apoi intr-una regionala si, in final, intr-una nationala a insemnat multa munca din partea mea si o mica investitie financiara. Am incercat sa ne asiguram sponsori mai mari sau mai mici si sustinerea oamenilor de afaceri din zona a fost fantastica. Sunt manager general al clubului. Avem un grup de suporteri care formeaza staff-ul administrativ, sunt foarte dedicati sa mentina cele mai bune conditii si supravietuirea echipei. Anul asta ne-am calificat in US Open Cup, echivalentul Cupei Romaniei, si am jucat cu echipa de liga a doua St. Louis FC, antrenata de fiul managerului englez Tony Pulis. Cu toata sinceritatea, uitandu-ma in urma la scurta noastra istorie, e de necrezut cum a putut acest club mic sa devina atat de cunoscut intr-o tara atat de mare cum e SUA!
O sa ma opresc aici ca sa nu va plictisesc cu povestea mea. Aceasta e istoria unui preot ortodox roman care a devenit proprietarul si managerul general al unui club din liga a 4-a americana. A, am uitat sa precizez ca sunt un mare suporter al lui ASU Poli Timisoara, clubul suporterilor din liga a doua romana."
CITESTE AICI TOATE CELE 11 EPISOADE!
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
