Special www.sport.ro | Si-a luat TV ca sa vada Romania la Euro! Cum i-a schimbat Hagi viata unui chilian
My Romanian Story
De 1 decembrie, www.sport.ro iti propune povestile senzationale ale unor oamebni nebuni dupa Romania! My Romanian Story aduna fani din Japonia, Noua Zeelanda, Brazilia, Franta, Statele Unite, Polonia sau Suedia care ii spun Romaniei "La multi ani' in cel mai original mod posibil!
Paulo Flores Salinas are 35 de ani si e profesor de istorie. S-a nascut la Rengo, un mic oras situat la 114 kilometri de Santiago, capitala statului Chile, unde locuieste acum.
"De la Gica la Ianis
Aveam 11 ani in 1994, cand a inceput Campionatul Mondial. In acele zile se vorbea mult de Columbia, o echipa minunata care depasise Argentina in calificarile sud-americane si care era asteptata sa devina senzatia turneului. Fara indoiala, in primul lor meci din America, columbienii lui Valderrama n-au facut show. Meciul a fost, intr-un mod neasteptat, ocazia aparitiei unui nou idol si inceputul unei simpatii fotbalistice speciale.
In acea zi, o echipa a dezamat-o pe cealalta. Cine era responsabil? In afara de viteza si eficienta lui Raducioiu, figura care s-a distins a fost cea a numarului 10 din echipa imbracata in galben. A fost un spectacol, un soc! Gheorghe Hagi a intrat in micul meu univers fotbalistic drept un jucator exceptional, capabil sa scoata adversarii din joc intr-o maniera care te lasa cu respiratia taiata, sa opreasca mingea pentru a demonstra ca are un control fantastic, sa distribuie balonul perfect si, cel mai important, sa trimita suturi de la distanta in unghiuri imposibile cu precizie din alta lune. Asta nu se schimba niciodata.
Apoi, imi amintesc foarte bine meciul cu Argentina. De fapt, faza de la golul 2 al Romaniei, cu pasa decisiva a lui Hagi pentru Dumitrescu, am vazut-o de sute de ori. Acea faza imi aminteste de triumful neasteptatului, dar intr-o maniera diferita, cu o estetica speciala: totul a plecat de la ce a creat un geniu. Eliminarea din sferturile de finala a fost anecdotica pentru mine, nedreapta, dar nu m-as opri la acest moment. Cel care a ratat ultimul la penalty-uri, Belodedici, era un fotbalist urias, campion al Europei cu Steaua si cu Steaua Rosie, impresionant! Dupa acel Mondial, mi-a fost greu sa urmaresc nationala Romaniei si pe figurile ei marcante, dar din 1996, dupa ce televiziunea prin cablu a intrat in viata mea, totul s-a schimbat. :) Din acel moment, am putut sa-i urmaresc pe Hagi, Popescu, Petrescu, Ilie, Belodedici si pe ceilalti din principalele campioante europene. Atunci suplineam absenta jucatorilor chilieni din Europa cu prezenta romanilor.
Desigur, imi amintesc si Campionatul European din 1996, care a fost deceptionant, si Mondialul din 1998. La ambele competitii, senzatia a fost diferita, ii cunosteam pe jucatori, stiam de unde vin, le urmaream meciurile. Succesul cu Anglia din ultimele minute ale meciului, dupa un gol marcat de Dan Petrescu (unul dintre jucatorii mei preferati ai acelei generatii), a fost incredibil. Tatal meu a fost martorul pasiunii mele 'ciudate' pentru echipa Romaniei, desi cred ca ma intelegea intr-o oarecare masura dupa felul in care imi vorbea de Polonia anilor 70 si 80. Imi amintesc si ca la acel Mondial din 1998 am ramas cu o senzatie ciudata dupa ce am vazut toata echipa cu parul vopsit blond, la meciul cu Tunisia. In mod curios, nu mi-a provocat simpatie, ci mi-a dat un semn ca se simteau relaxati sau ca se gandeam la alte lucruri. Poate a fost un preludiu al eliminarii surprinzatoare in fata Croatiei.
Mai mult decat triumful in fata Angliei, venit din nou in minutele de final, Euro 2000 a parut sa fie o despartire. Mare parte din generatia de aur n-a mai continuat la nationala, iar jucatori ca Mutu sau Chivu n-au reusit sa-i inlocuiasca in admiratia mea pe Hagi, Petrescu sau Popescu. Euro 2008 a inceput pentru mine cu un televizor nou. Era revenirea Romaniei la un mare turneu si, chiar daca asteptarile nu erau foarte mari, am urmarit cu entizuasm participarea nationalei, desi a fost putin dezamagitoare. Ei bine, dupa acel turneu lucrurile nu s-au schimbat prea mult: campanii de calificare inconstante, infrangerea cu Grecia din 2013, din play-off-ul Mondialului, infrangerea cu Albania de la Euro 2016, campania de calificare pentru ultimul mondial.
Cateodata, cred ca pasiunea mea pentru Romania a devenit un ciudat si incapatanat exercitiu de a astepta un triumf al neasteptatului. Acum, nu pot sa neg si ca aparitia lui Ianis Hagi imi alimenteaza iluzia. Chiar daca e destul de absurd sa ma gandesc ca Ianis va avea acelasi impact la echipa nationala ca tatl sau, nu pot sa nu depasesc rationalul si sa imi alimentez himera cu un nume atat de mare cum e cel al lui Hagi.
Deja departe, Mondialul din 1994 inca imi tine interesul si aprecierea pentru fotbalul romanesc intacte. Desigur, mereu am simpatizat si m-am interesat de cei care, fara sa starneasca mari asteptari, fara sa aiba o mare traditie fotbalistica, au reusit sa triumfe si sa ne aminteasca faptul ca fotbalul e ca viata. Din cand in cand, fotbalul iti ofera sansa de a castiga in cel mai neasteptat mod, de a oferi sansa unei victorii celor care sunt mai slabi pe hartie sau care nu sunt considerati cu mari sanse de victorie. Romania lui Gheorghe Hagi avea mult din asta, dar cu o distinctie inalta, ceva care o proiecta intr-o iluzie si o facea, poate datorita jocului, capabila sa ii indragosteasca de ea pe toti.
Trebuie sa marturisesc si faptulc a interesul meu pentru Romania s-a extins si catre alte zone. Cunosc istoria tarii, in special pe cea din secolul al 20-lea, stiu cultura si ma informez regulat pentru a vedea ce se intampla in aceasta regiune a lumii care face tranzitia de la socialism la capitalism. Desigur, urmaresc fotbalul local, care este intr-adevar un delir. Orice se poate intampla acolo. Astazi, informatia are o alta dinamica. Pot sa urmaresc marea majoritate a meciurilor pe internet si pot sa ma informez in fiecare zi asupra lucrurilor pe care vreau sa le aflu din fotbalul romanesc. Nu depind de TV, nici de vreun comentariu sporadic pe care-l aud despre Romania, asa cum se intampla acum 10 sau 20 de ani. Asta s-a schimbat, dar nu si aprecierea mea pentru fotbalul din Romania. Asta e la fel ca Hagi, eterna!"
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
