Înotătorul David Popovici, medaliat cu aur şi bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, se numără printre ''Cei mai buni 10 sportivi din Balcani în 2024'', în ancheta realizată de agenţia bulgară de ştiri BTA şi ajunsă la a 51-a ediţie.

Campionul olimpic, mondial şi european la haltere Karlos Nasar se află şi el între primii zece în ancheta BTA. Sportivul bulgar a stabilit recorduri mondiale la smuls, aruncat şi total. În 2024, Nasar a obţinut titlul olimpic la categoria 89 kg, la Jocurile de la Paris, cu un total de 404 kg. El a câştigat titlul mondial la Campionatele de la Manama cu două recorduri mondiale, 183 kg la smuls şi 405 kg la total.

Ancheta pentru ''Cel mai bun sportiv al anului în Balcani'' este realizată între agenţiile naţionale de ştiri ale ţărilor din Balcani: BTA (Bulgaria), ANA-MPA (Greece), AGERPRES (România), Anadolu (Turcia), Tanjug (Serbia), MINA (Muntenegru), MIA (Macedonia de Nord), HINA (Croaţia), FENA (Bosnia-Herţegovina), CNA (Cipru) şi ATA (Albania).

Atleta bulgară Svetla Zlateva (800 metri) este câştigătoarea primei ediţii a anchetei, în 1973. Numele câştigătorului ediţiei din 2024 şi clasamentul final al anchetei vor fi anunţate în ianuarie.

Top 10 sportivi în ancheta BTA ''Cei mai buni sportivi din Balcani în 2024'' (în ordine alfabetică):

Apostolos Christou (Grecia) - înot

Barbara Matic (Croaţia) - judo

David Popovici (România) - înot

Dusan Mandic (Serbia) - polo pe apă

Karlos Nasar (Bulgaria) - haltere

Kostas Sloukas (Grecia) - baschet

Miltiadis Tentoglou (Grecia) - atletism

Nikola Jokic (Serbia) - baschet

Novak Djokovic (Serbia) - tenis

Yusuf Dikec (Turcia) - tir sportiv