"E tot ceea ce s-a putut astăzi". Reacția lui David Popovici după bronzul cucerit la Europeanul în bazin scurt

E tot ceea ce s-a putut astăzi . Reacția lui David Popovici după bronzul cucerit la Europeanul în bazin scurt Natație

David Popovici a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m, la Campionatul European de înot în bazin scurt, de la Otopeni. 

După cursă, David Popovici a declarat că acest rezultat este cel mai bun pe care l-a putut obţine şi că, în continuare, sportivii care au urcat pe primele două trepte ale podiumului sunt mai buni decât el.

"Au fost multe valuri, dar a fost frumos. E tot ceea ce s-a putut astăzi. În continuare italianul şi francezul sunt mai buni decât mine. Din fericire mai sunt o mulţime de concursuri şi abia aştept să fiu acolo în faţa lor, când va veni vremea. Sunt bucuros că am reuşit să termin cu o medalie. A fost o provocare foarte bună. Am învăţat să fac faţă mai bine stresului şi oboselii. Le mulţumec organizatorilor, am dormit ca un bebeluş după reuniunea de aseară", a spus înotătorul român. 

"A fost un public foarte bun, pe care mi-l doresc la fiecare competiţie", a adăugat sportivul.

David Popovici se pregătește de sesiune

Referitor la faptul că va urma sesiunea de examene la facultate, David Popovici a spus: "Trebuie să mă pun cu burta pe carte. Sesiunile o să-mi spună dacă mă descurc sau nu".

David Popovici a câştigat, duminică, medalia de bronz în proba de 100 metri liber din cadrul Campioatului European de înot în bazin scurt, la Otopeni. Aurul continental i-a revenit francezului Maxime Groussei (45.46), iar pe doi s-a clasat italianul Alessandro Miressi (45.51). 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!