VIDEO Ahmed Bani, declarație în forță înainte de jocurile României U21: ”Sentiment unic”
România U21 - Muntenegru U21 e vineri, de la ora 19:30, în direct la Pro Arena și pe VOYO.
Micii tricolorii se luptă pentru un loc la Campionatul European Under 21 din 2025. După ce selecționata lui Daniel Pancu va înfrunta Muntenegru, penru România U21 urmează confruntarea de marți, de la ora 18:00, împotriva Finlandei.
Ahmed Bani, declarație în forță înainte de jocurile României U21: ”Sentiment unic”
Ahmed Bani a fost în premieră convocat la micii tricolori. Rămâne de văzut dacă va fi și introdus în teren de către Pancu. Până atunci însă, fotbalistul de la Dinamo a evidențiat cât de fericit e că a obținut convocarea.
”Sunt fericit că am ajuns aici şi vreau să muncesc foarte mult. O să fie meciuri grele, cu adversari buni, dar vrem puncte şi să ne calificăm mai departe.
Avem şanse, suntem doar la un punct de prima clasată. E un sentiment unic să îmbraci tricoul naţionalei, este de nedescris. Orice jucător are visul să ajungă la naţională, încă de când e copil”, a spus Bani, potrivit FRF TV.
Lotul României U21
PORTARI: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Robert Popa (UTA Arad), Alexandru Roșca (Dinamo);
FUNDAȘI: Tony Strata (Ajaccio / Franța), Bogdan Oteliță (Sepsi OSK), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Ștefan Duțu (CS Afumați), Gabriel Dănuleasă (Farul Constanța), Sergiu Rimovecz (ACSM Reșița), Ștefan Ștefanovici (Politehnica Iași), Andrei Borza (FC Rapid 1923);
MIJLOCAȘI: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia), Cristian Mihai (UTA Arad), Constantin Grameni (Farul Constanța), Cătălin Cîrjan (Dinamo), Ahmed Bani (Dinamo), Rareș Pop (FC Rapid 1923), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Ianis Stoica (FC Hermannstadt);
ATACANȚI: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News