Pe stadionul Giulești, „tricolorii” mici au avut o evoluție entuziasmantă. Ianis Stoica (min. 16 și 35) și Ümit Akdağ (min. 68) au punctat pentru reprezentativa României, în timp ce Albian Hajdari (min. 68) a înscris golul de onoare al oaspeților.
A doua reușită a echipei lui Pancu, venită în minutul 35, a fost o bijuterie. Ianis Stoica a semnat „dubla” după o combinație de jocuri video între Octavian Popescu, Louis Munteanu și Constantin Grameni.
Golul lui Ianis Stoica, o „operă de artă”
Super golul românilor a ajuns și în atenția spaniolilor. „Operă de artă la al doilea gol al României U21: clasă magistrală împotriva Elveției”, a scris publicația ElDesmarque.
„Dacă Samu Omorodion a făcut un adevărat spectacol pentru Spania, cu patru goluri, nici România U21 nu s-a lăsat mai prejos, cu un gol care a fost o operă de artă și i-a lăsat pe cei prezenți cu gura căscată”, au scris spaniolii.
„A fost al doilea gol, marcat de Ianis Stoica, cel care deschisese și scorul. Faza a fost o demonstrație magnifică de control tehnic și combinații pe spații reduse între Munteanu, Popescu și Grameni, finalizată apoi de tânărul atacant român”, a adăugat sursa citată.
Reușita de poveste a lui Ianis Stoica a fost semnalată și de GRADA B pro, publicație online. „Cafea, trabuc și un păhărel. Bucurați-vă de opera de artă de la al doilea gol al României cu Elveția, la U21”, a fost descrierea care a însoțit imaginile cu golul.