Selecționerul micilor tricolori a fost eliminat după ce a intrat pe teren să-l confrunte pe arbitrul partidei. În cursul zilei de marți din această săptămână, Pancu și-a aflat pedeapsa de la UEFA: 2 etape suspendare.

Ce se aude de amenda pe care trebuie să o primească Pancu: ”Deocamdată nu a primit nimic”

Pancu trebuie însă să primească și o amendă din partea Federației Române de Fotbal. Mihai Stoichiță, directorul tehnic FRF, a spus că Pancu încă nu a primit nimic și că urmează să poarte o discuție cu Comisia Tehnică.

”Deocamdată nu a primit nimic. Formalitatea asta o voi face după ce voi vorbi cu cei din Comisia Tehnică. E normal, a făcut o faptă care trebuie penalizată, chiar dacă ea a fost încununată cu o calificare la Campionatul European. Asta e viața, trebuie să mai și plătești pentru o greșeală.

(n.r. despre decizia UEFA) E ok, mi se pare că este minimum. Bine că nu a fost mai mult. Două etape nu e mult. Dacă vă aduceți aminte, Țiți Dumitriu a primit și el tot două etape de suspendare. 

Am fost eu atunci principal la meciurile cu Anderlecht și Hajduk Split. Deci și Daniel Pancu are secunzi și poate să conducă, chiar dacă stă în tribună”, a spus Mihai Stoichiță, potrivit sportpesurse.ro.

În cele zece meciuri cu Daniel Pancu selecționer, România U21 a câștigat de șapte ori, a bifat un rezultat de egalitate și a pierdut două meciuri.

România U21 a câștigat grupa preliminară, devansând adversari precum Finlanda, Elveția, Albania, Muntenegru și Armenia, asigurându-și locul la turneul final din 2025, ce va avea loc în Slovacia. 

Acesta va fi al patrulea Campionat European consecutiv la care echipa U21 a României va participa.