Daniel Pancu, replică furibundă pentru Sărmășan, după ce impresarul l-a acuzat că-și bate joc de Cătălin Cârjan
Daniel Pancu, selecționerul Românei U21, nu i-a rămas dator impresarului Cătălin Sărmășan, după reacția virulentă a acestuia la adresa sa.
Acuzat de Sărmășan că își bate joc de Cârjan, după ce l-a trimis pe teren în minutul 90 al meciului cu Albania U21, Pancu i-a răspuns impresarului, susținând că indiferent câte minute va primi jucătorul Rapidului, acesta are datoria să dea totul în tricoul naționalei.
„Se face un caz mult prea mare. Fiecare are dreptul să își promoveze jucătorii, să îi apere, să îi conteste. Referitor la selecție și evoluția lui, el practic el a debutat la echipa națională. Știe toată lumea că ultimele jocuri el personal nu a jucat.
Nu stau să dau explicații acum, dar dacă tot vorbim de jocurile astea, practic au venit pentru că erau poziții care nu erau doi pe același post care să aibe minute și jocuri, iar asta s-a văzut foarte clar la noi. Am făcut un prim 11 în care 8 jucători erau jucători cu minute care rezistau ritmului și intensității.
În momentul în care a trebuit să schimb, au intrat jucători cu minute mai puține și lucrul acesta din păcate s-a văzut pe tabelă. El a debutat la echipa națională, nu batjocoresc pe nimeni dacă îl bag în minutul 90 sau 1. Ești dator indiferent de cât joci să dai totul la echipa națională.
Este doar un singur joc, mai urmează și altele. Ferească Dumnezeu, nu am cum să reproșez nimănui nimic. Pe mine mă interesează jucătorul, cum se prezintă, cum se pregătește. Nivelul lui de pregătire, de înțelegere. A fost un grup nou, suntem la primul joc. Dacă aveam 2 jocuri înainte ar fi fost mai bine”, a spus Daniel Pancu, potrivit Fanatik.
Albania U21 - România U21, meci transmis în direct marți seara de PRO ARENA și VOYO, s-a încheiat 3-2 pentru gazde după ce ”tricolorii” au avut 2-0!
Albania U21 - România U21, echipele de start
Albania U21: 12. Lilo – 3. Selimaj (13. Buxhelaj, 46), 4. Bajrami, 5. Dajko, 18. Smajli – 7. Kurtulan (19. C. Shpendi, 61), 2. B. Ismaili (17. Pecani, 61), 8. Berisha – 10. Pajaziti (14. Bibo, 90), 11. S. Shpendi, 9. Rexhepi (21. Nikaj, 83); Rezerve: 23. Endri, 6. Enis Asani, 15. Gjini, 22. U. Ismaili; Selecționer: Alban Bushi.
România U21: 1. Sava – 2. Pantea, 3. Ignat, 6. M. Ilie, 11. Borza – 17. Corbu, 15. Vulturar (10. Cîrjan, 89), 8. Grameni (21. Filip, 75) – 7. Mazilu, 9. L. Munteanu (Cpt.) (14. Burnete, 67), 19. R.Ilie (16. R. Pop, 75); Rezerve: 12. Borbei, 4. Amzăr, 13. Akdag, 20. Danciu, 22. Sîrbu; Selecționer: Daniel Pancu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News