România a câştigat Grupa E a calificărilor pentru Euro U21 2025, cu 22 de puncte. Finlanda a fost a doua, cu 20 de puncte, Elveţia a încheiat pe locul 3, cu 18 puncte. În continuare s-au clasat Albania (16 puncte), Muntenegru (7 puncte) şi Armenia (2 puncte).
"Mă bucur că am evoluții bune, apreciate, sper să continui așa, cu siguranță voi avea un sezon de vis. Am spus că avem o generație foarte bună, ne e foame de rezultate, ne-am dorit să fim acolo, la Campionatul European.
Sper să-mi ajut cât mai mult echipa la CFR și apoi la EURO. Mister (n.r.: Daniel Pancu) îmi cere să vorbesc cu băieții, trebuie să fim ca o familie. De ce să regret că nu-s la naționala mare? Vin aici cu inima deshisă, unde sunt... dau sută la sută. Ne facem timp să petrecem.
(n.r.: - despre EURO 2025) Zic eu că putem, am demonstrat că suntem o generație foarte bună. Doar în primul meci în Albabia, am condus și am pierdut", a declarat Louis Munteanu, la zona mixtă.