În minutul 76 al meciului din Giulești, Ianis Stoica, Octavian Popescu și Rareș Ilie au fost înlocuiți de Daniel Pancu. În acel moment, galeria rapidistă prezentă la meci l-a chemat pe cel din urmă la apel. Ilie a s-a îndreptat către suporteri, înjurând-o împreună pe Steaua, marea rivală a giuleștenilor.
Criticat în mai multe rânduri pentru gestul său, Rareș Ilie a ieșit la câteva zile distanță cu o explicație.
"Legat de discuţiile care s-au iscat pe tema răspunsului meu la chemarea peluzei, a fost un gest de politeţe să salut galeria fostului club.
Eu nu sunt de acord cu jignirile şi înjurăturile în general, cu atât mai puţin la adresa prietenilor şi coechipierilor de la naţională sau a suporterilor adunaţi acolo.
Intenţia mea a fost să salut galeria, nu să jignesc vreun coleg sau suporter", a fost mesajul transmis de Rareş Ilie, pe pagina sa de Facebook.
România U21 s-a calificat la Euro 2025
Selecţionata de tineret a României s-a calificat la Campionatul European Under-21 din 2025, după ce a învins echipa similară a Elveţiei cu scorul de 3-1 (2-0), pe Giuleşti Arena, în ultimul meci din Grupa E a preliminariilor.
România a câştigat grupa, cu 22 de puncte, urmată de Finlanda, 20 puncte, Elveţia, 18 puncte, Albania, 16 puncte, Muntenegru, 7 puncte, Armenia, 2 puncte.
Potrivit regulamentului, se califică direct la turneul final câştigătoarele celor 9 grupe şi cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul şase). Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manşă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, ţara gazdă, este calificată direct la turneul final, care se va desfăşura între 12 şi 29 iunie 2025.