GALERIE FOTO Răzvan Burleanu a discutat mult cu "Burleanu al Armeniei", la meciul naționalei U21

Răzvan Burleanu a discutat mult cu Burleanu al Armeniei , la meciul naționalei U21 Nationala U21

România U21 a învins Armenia U21 în preliminariile Euro 2025, scor 2-0.

Meciul s-a disputat pe Stadionul Giulești, cu aproximativ 3.000 de spectatori în tribune. 

Delegația Armeniei a fost condusă chiar de președintele Melikbekyan 

Printre aceștia au fost mulți conducătorii FRF, printre care Răzvan Burleanu (președinte), Radu Vișan (secretar general), Andrei Vochin (consilier al preşedintelui), Mihai Stoichiță (director tehnic), Gabriel Bodescu (secretar general adjunct), Felix Grigore (managerul departamentului competiții), Marius Niculae (manager sportiv al loturilor naționale de tineret și juniori) și Vlad Munteanu (director sportiv).  

  • Razvan Burleanu A Discutat Mult Cu Burleanu Al Armeniei La Meciul Nationalei U21 2

Prezența masivă a conducerii Federației poate arăta importanța pe care instituția o acordă naționalei U21, dar și încercarea de a fi gazdă bună pentru delegația armeană, care a venit la București condusă chiar de președintele Armen Melikbekyan. Acesta va merge apoi la Skopje, unde "Havakakan" vor juca un amical cu Macedonia de Nord.   

Melikbekyan se vrea un reformator, la fel ca Burleanu

Armen Melikbekyan (41 de ani) a fost ales președinte al Federației Armene de Fotbal (Hayastani Futboli Federatsia) în decembrie 2019, cu un program reformist. El fusese timp de un an de zile secretar general al forului fotbalistic, apoi l-a înlocuit pe politicianul Artur Vanetsyan, fost șef al Serviciului de Securitate Național. Între 1997 și 2002 acesta a fost student la Universitatea de Lingvistică și Stiințe Sociale "Yerevan Brusov" din Erevan, apoi și-a luat doctoratul în ligvistică la aceeași universitate. 

Ulterior, a lucrat ca jurnalist de presă scrisă și analist sportiv tv (2003-2016). În prezent este membru în comitetul HatTrick al UEFA, reușind să renoveze mai multe stadioane cu bani de investiții dați de forul continental, printre care și cantonamentul echipelor naționale. 

Fotbalul din Armenia încercă implementarea unei dezvoltări progresive începând cu fotbalul juvenil, avându-l ca selecționer și coordonator al loturilor naționale pe experimentatul antrenor Joaquin Caparros (67 de ani / ex-Athletic Bilbao, Villarreal, FC Sevilla, Levante, Deportivo La Coruna, Mallorca, Granada, Osasuna, Al Ahli), între 2020 și 2022. Sub conducerea spaniolului, Armenia a înregistrat cea mai lungă perioadă de  meciuri fără înfrângere (9 meciuri). 

Foto - Gabriel Chirea

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!