Selecționerul României U21 a pătruns 20 de metri în teren pentru a-i cere socoteală lui arbitrului de centru, iar pentru acest lucru a văzut cartonașul roșu.
Mihai Stoica este de părere că Pancu a făcut acest gest pentru a-l determina pe "central" să-i dea elvețianului Luca Jaquez cartonașul roșu, ceea ce s-a și întâmplat.
"La nivel de echipe naţionale, nu (a văzut ceva asemănător cu ce a făcut Daniel Pancu, n.r.). Nu, nu l-aş demite. Este clar că gestul a deranjat, mai ales că Federaţia se exprimă mereu pe toate căile de comunicare politically corect, ar putea să ia măsuri ca să se explice că, de fapt, educaţia este mai importantă decât fotbalul, nu-i aşa.
Este excepţional să meargă braţ la braţ, dar trebuie să faci fotbalul în primul rând. Explicaţiile lui au fost puerile. Nu stau în picioare sub nicio formă: 'Am crezut că a murit (n.r. Louis Munteanu)'.
Clar că a intrat să îl forţeze pe arbitru să-i schimbe cartonaşul din galben în roşu şi i-a ieşit”, a spus Mihai Stoica la Primasport.
România U21, a patra calificare consecutivă la Euro
Selecţionata de tineret a României s-a calificat la Campionatul European de fotbal Under-21 din 2025, după ce a învins echipa similară a Elveţiei cu scorul de 3-1 (2-0), marţi seara, pe Giuleşti Arena din Capitală, în ultimul meci din Grupa E a preliminariilor.
Tricolorii reuşesc a patra prezenţă consecutivă la un turneu final la Under-21, după ce înaintea ultimelor două meciuri se aflau pe locul al treilea în grupa preliminară.
România a câştigat grupa, cu 22 de puncte, urmată de Finlanda, 20 puncte, Elveţia, 18 puncte, Albania, 16 puncte, Muntenegru, 7 puncte, Armenia, 2 puncte.
Se califică direct la turneul final câştigătoarele celor 9 grupe şi cele mai bune 3 echipe clasate pe locul 2 (fără a se lua în calcul rezultatele împotriva echipelor de pe locul şase). Ultimele trei locuri de la turneu vor fi ocupate după un baraj, în dublă manşă, între celelalte 6 echipe de pe locurile secunde. Slovacia, ţara gazdă, este calificată direct la turneul final, care se va desfăşura între 12 şi 29 iunie 2025.