Cu toate acestea, momentul de glorie a fost umbrit de un incident tensionat pe teren, care l-a avut în centru pe selecționerul Daniel Pancu. 

În minutul 28, după un fault dur comis asupra lui Louis Munteanu de elvețianul Luca Jazquez, arbitrul olandez Marc Nagtegaal a acordat doar cartonaș galben, fapt care l-a scos din sărite pe Pancu. 

Enervat de decizie, tehnicianul a pătruns pe teren pentru a-i cere explicații arbitrului. Selecționerul a fost oprit cu greu de jucători și a văzut în cele din urmă cartonașul roșu.

În urma acestei crize de nervi, Comisia de Disciplină a UEFA a decis suspendarea lui Pancu pentru două etape, ceea ce înseamnă că va lipsi de pe bancă în primele două partide ale României U21, dar va putea reveni pentru ultimul joc din grupe. 

Reacția lui Mitică Dragomir, după ce Daniel Pancu a fost suspendat de UEFA

Deși unii specialiști au sugerat că suspendarea ar putea fi un motiv de înlocuire a lui Pancu, Dumitru Dragomir, cunoscut pentru opiniile sale directe, consideră că fostul internațional trebuie susținut. 

Dragomir a declarat că sancțiunea primită este „corectă”, dar și că Pancu trebuie să rămână în continuare la conducerea naționalei de tineret.

„Daniel Pancu a primit pedeapsa pe care o merita. Este o decizie corectă venită de la UEFA. Iar dacă vorbim despre postul lui la naţionala de tineret, atunci ar trebui să mergem cu Pancu tot înainte. Cu el înainte și cu nimeni altcineva. Acolo e vorba de munca lui și a jucătorilor”, a afirmat Dumitru Dragomir potrivit Sportpesurse.ro.

De asemenea, Vladislav Blănuță, și el sancționat cu cartonaș roșu în aceeași partidă, a primit o suspendare de o etapă.